Confidenţialitate


Prima pagină, 15 februarie 2017


Prima pagină, 15 februarie 2017

Sub titlul “Casanova de coşmar”, Adevărul scrie că avocatul care și-a terorizat amanta și a făcut-o să se arunce de la etajul 15 al unui imobil din Capitală, în noiembrie anul trecut, a ajuns după gratii. Caius Irinel Iliescu este acuzat de tentativă de omor şi şantaj. Procurorii au descoperit că nu e prima dată când și-a împins partenerele la gesturi sinucigașe.

Jurnalul Naţional priveşte spre provocările viitorului ministru al Justiţiei, anume modificarea codurilor penale şi o lege a răspunderii magistraţilor. Dacă liderul social-democrat Liviu Dragnea îşi doreşte un ministru cu legitimaţie de partid, premierul Sorin Grindeanu înclină să numească un specialist din interiorul sistemului judiciar. Poziţiile diferite creează disensiuni în interiorul PSD. Până la o decizie finală, la bursa zvonurilor, apar tot mai multe nume de posibil ministru. (ca o notă de subsol, Victor Ponta a anunţat ieri că nu este interesat de funcţie).

România Liberă observă că ieftinirea medicamentelor devine un un risc pentru pacienţi. Accesul la peste 150 de tratamente se reduce. Producătorii şi distribuitorii, asociaţiile de pacienţi, sindicatele şi organizatiile profesionale ale doctorilor critică decizia ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, de a nu retrage proiectul de lege prin care preţurile la medicamente ar putea să scadă cu 35%.

Potrivit Ziarului Financiar, scăderea taxei pe valoare adăugată a adus cea mai mare creştere economică din 2008 încoace, bazată pe consum. Economia a accelerat în ultimul trimestru al anului trecut cu 4,7%, iar pentru tot anul 2016 avansul a fost de 4,8%.

E vremea lui Cosmin Contra, titrează Gazeta Sporturilor. Adrian Mutu şi-a impus dorinţa la Dinamo, iar Ioan Andone a părăsit banca tehnică a alb-roşilor. Cel poreclit “Guriţă” este favorit să preia postul vacant, fiind chemat de urgenţă din Spania.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează