Confidenţialitate


Prima pagină, 13 octombrie 2016


Prima pagină, 13 octombrie 2016

Adevărul a vrut să afle dacă sunt autentice moaştele Sfintei Parascheva. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române invocă drept unică garanţie un document emis acum 375 de ani şi susţin că nu este necesară o expertiză. Publicaţia aminteşte că mai-marii ţării și capii Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Daniel, au apărut adesea la racla Sfintei Parascheva.

Cardul de sănătate nu se mai vindecă, observă România Liberă. Cabinelele medicilor de familie au fost din nou aglomerate. Pacienţii nu şi-au mai putut folosi cardurile de sănătate în ultimele 3 zile. Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spune că este luata în considerare şi varianta apelării de urgenţă la o firmă specializată în remedierea defecţiunilor la nivel de software. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, admite că problema informatică nu va fi rezolvată curând.

Potrivit Jurnalului Naţional, refugiații care au ajuns în România primesc lecții de limba română și de civilizație pe bani publici. Primele cursuri – cu o durată de 12 luni – au fost absolvite de o grupă de 14. Factura este de 1.469.247,47 lei. Bugetul total alocat până în 2020 este de 21.915.877 de euro.

Ziarul Financiar scrie că românii dau 600 de milioane de lei anual pe medicamente împotriva răcelii şi gripei. În ultimul deceniu, cheltuiala medie cu aceste tratamente s-a dublat, ajungând la 100 de lei per capita. Căutare au, de asemenea, dropsurile pentru ameliorarea durerilor de gât şi picăturile pentru decongestie nazală.

Gazeta Sporturilor notează că, potrivit finanţatorului Stelei, Denis Alibec va fi jucătorul echipei din iarnă. Șefii Astrei au semnat pentru transferul jucătorului, acceptând oferta de 1,7 milioane de euro.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează