Confidenţialitate


Prima pagină | 13 decembrie 2018


Prima pagină | 13 decembrie 2018

Potrivit ziarului Adevărul, controversele legate de noua lege a pensiilor nu contenesc să apară, în ciuda faptului că aceasta a fost făcută publică încă din luna august. Sindicaliştii reclamă faptul că noua lege a pensiilor sancţionează generaţiile viitoare de pensionari, conţinând elemente injuste din punct de vedere social, care vor provoca discriminări între anumite categorii de pensii.

România Liberă scrie despre vânătorii de organe. Pentru cel care este preocupat de evoluția științelor biomedicale este evident faptul că orice practică în domeniu are un aspect dual. Această dualitate se manifestă evident și în domeniul transplantului. În mod cert, odată cu impunerea transplantului de organe și țesuturi în practica medicală, mii de vieți au fost salvate. Transplantul reprezintă o șansă acordată unor persoane de a se „naște“ din nou și în același timp o șansă pentru alte persoane de a-și manifesta altruismul și compasiunea donând părți din corpul lor pentru „a da viață altora“. În același timp însă, transplantul poate scoate la iveală și ceea ce este mai urât în sufletul oamenilor.

Jurnalul Naţional ne prezintă stăpânii roboților, românii de 3 miliarde care cuceresc lumea. Înființată în 2005 de Daniel Dines și Marius Tîrcă într-un apartament din București, compania UiPath, firmă cu 2.000 de angajați în toată lumea, a fost inclusă de publicația Financial Times, în topul campionilor digitali ai anului.

Potrivit Ziarului Financiar, băncile din România sunt printre cele mai profitabile din Europa. Eficienţa personalului din acest sector este, încă, redusă. Un angajat bancar gestionează, în medie, 1,85 milioane de euro, faţă de 15,7 milioane euro la nivelul Uniunii Europene, potrivit Băncii Centrale. Această diferenţă accentueză` orientarea către produse de tip retail în România, în viziunea BNR.

Semifinale fără Cristina Neagu, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Cea mai bună jucătoare din lotul de handbal feminin s-a accidentat, miercuri seară, în confruntarea pierdută cu Ungaria. România ajunge în “final four”-ul Campionatului European din Franța.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan, despre criza apei din Prahova: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă va începe să…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…