Confidenţialitate

Prima pagină | 12 aprilie 2018

Clădirile fără aviz antiincendiu sunt capcane de ucis, titrează Adevărul. Tragedia de la Maternitatea Giuleşti sau cea din Clubul Colectiv se putea repeta la Iaşi, unde a ars un etaj întreg al Institutului de Boli Cardiovasculare, care nu avea autorizaţie de la pompieri. Decizia de a lăsa clădirile să funcţioneze “pe propria răspundere”, adică după bunul plac, fără autorizaţie de securitate la incendiu de la ISU, produce consecinţe. Unul dintre pacienţii evacuaţi din clădirea al cărei ultim etaj a fost cuprins de flăcări, unde era internat la Terapie Intensivă, a murit mai apoi la Institutul Regional de Oncologie.

Ziarul Financiar consemnează că ministrul Finanţelor s-a arătat foarte supărat la prezentarea publică a raportului de ţară pentru România al Comisiei Europene. Eugen Teodorovici susţine că faptele care sunt prezentate în document drept vulnerabilităţi nu corespund realităţii pentru că ţara are creştere economică, are una dintre cele mai mici datorii publice din spaţiul comunitar şi un deficit bugetar sub 3% din PIB, în vreme ce alte ţări ale Uniunii au depăşit acest criteriu stabilit prin Tratatul de la Maastricht şi nimeni nu le suflă în “ciorbă” din cauza asta. Raportul menţionează “progrese limitate” cu privire la colectarea impozitelor, în educaţie sau în administraţia publică. Documentul menţionează nivelul redus al investiţiilor publice şi subliniază evidenţa, anume că avansul economic este generat într-o proporţie prea mare de consum.

Potrivit României Libere, locuinţele construite pe litoralul românesc sunt din ce în ce mai căutate, iar unii proprietarii dezvoltatori profită de apetitul cumpărătorilor. Astfel, s-a ajuns ca unele apartamente să se vândă la preţuri exorbitante, de aproape 5.000 de euro pe metru pătrat. Spre comparaţie, preţul mediu pentru un apartament pe Coasta de Azur, în Nisa, este de 4.600 de euro pe metru pătrat în centrul oraşului şi de 3.400 de euro la periferie. Experţii imobiliari consultaţi de “România liberă” spun că preţurile locuinţelor de la malul Mării Negre nu se justifică, indiferent de calitatea construcţiei.

Jurnalul Naţional observă că vremurile în care fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, se răţoia la judecătorii CCR pentru că au declarat neconstituţionale Legile “Big Brother” par să fi trecut definitiv. SRI se află acum în defensivă din cauza scandalului legat de implicarea ageţilor săi în mediul politic şi anchetele procurorilor anticorupţie. Este contextul în care o comisie paralamentară specială va dezbate noile legi ale siguranței naționale, cel mai probabil pentru a restrânge marja de acţiune a serviciilor. Cel mai probabil, SRI să își piardă jucăria preferată, interceptările.

Adio, templu! titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Luna aceasta, buldozerele vor pune la pământ stadionul Ghencea, la 44 de ani de la construire. Arena a găzduit cele mai mari succese din istoria Stelei şi a echipei naţionale de fotbal.