Confidenţialitate


Prima pagină | 11 decembrie 2017


Prima pagină | 11 decembrie 2017

Fiscul transformă milioane de români în „puşcăriabili”, titrează Adevărul. Guvernul vrea să incrimineze neplata contribuţiilor la stat asemenea evaziunii fiscale. Cei vizaţi, toţi cei care au profesii liberale, care câştigă din drepturile de proprietate intelectuală, care au venituri din arende, chirii, dobânzi sau dividende devin pasibili de închisoare. Specialiştii atrag atenţia că măsura nu va creşte gradul de colectare, dar îi va alunga şi pe antreprenori.

România Liberă notează că fostul premier Dacian Cioloş a anunţat că din grupul civic pe care îl coordonează se va desprinde un partid care va fi capabil să se prezinte la următoarele alegeri, “indiferent când vor avea ele loc“. Noua formaţiune va fi deschisă colaborării cu celelalte din opoziţie cu care împărtăşeşte valori comune. Totuşi, Dacian Cioloș a arătat că înfiinţarea unui partid nu este un obiectiv în sine al Platformei România 100.

Jurnalul Naţional a descoperit de ce trag polițiștii la nimereală. Ministerul de Interne nu pune la dispoziția agenţilor nici săli pentru antrenament, nici poligoane de tragere. Folosirea armamentului din dotare se face la întâmplare, iar polițiștii care vor să se pregătească pe cont propriu își plătesc singuri ședințele în poligon. Legea prevede că polițistul poate să tragă, dacă i s-a pus în pericol viața sau integritatea corporală.

Potrivit Ziarului Financiar, România ocupă locul doi în topul celor mai mari producători de nuci din Uniunea Europeană după ce anul trecut a recoltat aproape 32.000 de tone, potrivit datelor Eurostat. Liderul producţiei de nuci este Franţa, care a avut o producţie cu 23% mai mare decât România. În perioada 2012-2016, suprafaţa cultivată cu nuci a României a crescut cu 17%.

Clasic, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Roş-albaştrii s-au impus pentru a noua oară în faţa botoşănenilor din 10 meciuri disputate. Luni, FCSB îşi află adversara din şaisprezecimile Europa League, aminteşte publicaţia sportivă.


Ultimele stiri
Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…

Sute de primari și-au arătat nemulțumirea privind reforma administrației publice în cadrul ședinței Asociației Comunelor din România. Sindicaliștii…

România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul? | VIDEO

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…