Confidenţialitate


Prima pagină, 10 mai 2017


Prima pagină, 10 mai 2017

Potrivit României Libere, groparul asigurarilor a fost salvat de fuga aleşilor. Mişu Negriţoiu a scăpat din nou de destituire de la conducerea ASF, întrucât parlamentarii ALDE i-au lăsat pe aliaţii din PSD fără cvorum. Colegii lui Călin Popescu Tariceanu au profitat de o altercaţie între un deputat PSD şi Opoziţie, în urma căreia parlamentarii USR şi PNL au părăsit sala de şedinţe, dezertând fără explicaţie. Mişu Negriţoiu este susţinut de secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu. Parlamentul se chinuie, din octombrie anul trecut, să-l demită din fruntea Autorităţii de Supraveghere Financiară pe fostul angajat din comerţul exterior ceauşist.

În ajunul vizitei sale la Bucureşti, președintele Comisiei Europene acordă un interviu ziarului Adevărul. Jean-Claude Juncker precizează că România a câștigat de la Uniunea Europeană 26 de miliarde de euro. S-a împlinit un deceniu de la aderarea la blocul comunitar. Şeful executivului de la Bruxelles va fi prezent, mâine, în Parlament.

Jurnalul Naţional notează că, la cinci luni de la intrarea în Parlament, Uniunea Salvaţi România se pregăteşte de primul congres, programat la sfârşitul acestei săptămâni. Fiind treia forţă din Parlament, cu 13 senatori şi 30 de deputaţi, USR a obţinut 9% din voturi la parlamentarele din decembrie. Bilanţul după 5 luni înclină mai mult spre capitolul imagine şi mai puţin spre iniţiative legislative. Nu puţine au fost cazurile în care USR a fost tradus pe reţelele de socializare ca fiind Uniunea Somnoroşilor din România.

Ziarul Financiar scrie că, în încercarea de a prelua unele modele din practicile internaţionale, Agenţia de Administrare Fiscală va crea un serviciu special care să se ocupe de primii 100 de contribuabili. Persoanelor fizice cu averi mari vor fi consiliate de inspectorii ANAF pentru a preveni apariţia unor riscuri fiscale. Eugen Şerban, director în cadrul Fiscului, dă asigurări că, prin acest demers, nu se urmăreşte crearea unei structuri dedicate controlului, ci conformării persoanelor fizice cu averi mari.

Gazeta Sporturilor notează că FC Viitorul va juca, sâmbătă, împotriva unui CFR care este practic în vacanţă. Jumătate din lotul lui Vasile Miriuţă se află finalul contractului cu gruparea ardeleană. Ieri, la antrenamentele din Gruia s-au prezentat doar 14 jucători. O victorie a trupei lui Gheorghe Hagi i-ar asigura câştigarea campionatului.

 


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează