Confidenţialitate


Prima pagină, 10 iunie


Prima pagină, 10 iunie

România liberă notează că, prin votul a 231 de deputați ai coaliţiei, ţara rămâne cu un premier urmărit penal pentru fapte de corupție, iar DNA este oprită să verifice dacă Victor Ponta s-a aflat sau nu, în ultimii trei ani, în conflict de interese. Situația, considerată „revoltătoare“ de oficiali europeni, tinde să se agraveze în următoarea perioadă, când vor fi urgentate toate proiectele legislative care țintesc justiția.

Evenimentul zilei îl citează pe şeful statului, în opinia căruia Victor Ponta a ales cea mai proastă variantă în scandalul ce îl are în centru. Klaus Iohannis a criticat calea premierului. La rândul lor, ambasadele pun la zid legislativului pentru scutul făcut în jurul lui Victor Ponta.

Observând că preşedintele şi premierul au intrta în faza coabitării silite, Adevărul ne propune o trecere în revistă a măsurilor pe care guvernul le-a introdus pentru ca mai apoi să renunţe la ele. În lipsa unei viziuni coerente privind reforma în economie, cabinetul a acţionat haotic. Impozitarea bacşişului, acciza suplimentară la carburanţi, electorata (rebotezată ulterior electoratata), la care se adaugă reglementarea defectuoasă a pieţelor agroalimentare, toate sunt mari gafe.

Jurnalul naţional remarcă subfinanţarea criminală pentru bolnavii de TBC. Pacienţii cerşesc bani peste hotare. Deficitul depăşeşte 47 de milioane de lei.

Cotidianul Puterea o numeşte pe Gabriela Szabo drept campioana încălcării propriilor angajamente. Ministrul Sporturilor a promis că vor fi introduse în Codul Fiscal măsuri pentru a ajuta acest domeniu, numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Legislaţia ambiguă a împiedicat antreprenoriatul în sportul românesc.

Potrivit Ziarul Financiar, Automobile Dacia este, pentru al doilea an consecutiv, cea mai mare companie din România. În top 20, se regăsesc 12 firme din energie, 4 din comerţ, iar bunurile de consum, industria şi telecomul au câte un reprezentant.

Vara bobocilor, titlul de pe prima pagină a Gazetei sporturilor. Ieri a fost prima zi de antreor la Steaua pentru Mirel Rădoi. Cu ochii pe jucători şi cu gura pe principalul staff, cam aşa a arătat întâia şedinţă de pregătire.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…