Confidenţialitate


Prima femeie astronaut din istoria EAU, selectată din peste 4.000 de candidaţi


Prima femeie astronaut din istoria EAU, selectată din peste 4.000 de candidaţi

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat în acest weekend includerea a doi noi astronauţi în ambiţiosul program spaţial al ţării, printre aceştia figurând ”prima femeie astronaut de origine arabă”, relatează DPA.

Nora al-Matrooshi este deţinătoare a unei licenţe în inginerie mecanică.

Al doilea astronaut este Mohammed al-Mulla.

Cei doi vor urma un program de instruire la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston, Statele Unite.

În 2019, Hazzaa al-Mansoori a devenit primul astronaut al EAU, petrecând o săptămână la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

EAU a dezvăluit deja un ambiţios program spaţial, care include construcţia unei baze pentru o colonie umană pe Marte până în anul 2117.

În februarie, sonda spaţială Hope a EAU a intrat pe orbita ”Planetei Roşii”, reuşită care a făcut din ţara din Golf primul stat arab care a lansat cu succes o misiune interplanetară.

Sonda spaţială Hope – sau Al-Amal, în arabă -, fără echipaj uman, a fost lansată din Japonia în iulie.

Potrivit misiunii, sonda va rămâne pe orbita planetei Marte pe durata unui an marţian – 687 de zile terestre – timp în care va capta imagini şi va studia atmosfera planetei şi schimbarea anotimpurilor. Datele obţinute vor fi împărtăşite comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Prin succesul misiunii, EAU este a cincea ţară din lume care ajunge la ”Planeta Roşie”.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la crearea acestei ţări bogate în petrol, un stat federal compus din şapte emirate.

EAU dispune deja de nouă sateliţi în stare de funcţionare pe orbita terestră şi doreşte să lanseze alţi opt sateliţi în anii care vor urma.

EAU intenţionează, totodată, să creeze “un oraş ştiinţific” în deşertul aflat la periferia oraşului Dubai, pentru a simula condiţiile de pe Marte şi a dezvolta tehnologia necesară colonizării acestei planete.

De asemenea, aceştia au în vedere mai multe proiecte ce vizează mineritul şi turismul spaţial. Reprezentanţii EAU au semnat un protocol cu Virgin Galactic, compania miliardarului britanic Richard Branson, specializată în turism spaţial.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…