Confidenţialitate


Prima Doamnă, citată la Parchetul General


Prima Doamnă, citată la Parchetul General

Soţia șefului statului este așteptată, luni, la Parchetul General.

Carmen Iohannis ar urma să fie audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură cu sumele de bani obţinute din închirierea unui imobil.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Prima Doamnă ar trebui să se prezinte la sediul Parchetului General în jurul orei 16.00.

Carmen Iohannis a mai fost chemată la audieri, în data de 15 noiembrie, însă ea le-a transmis atunci procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, deoarece îl însoţea pe preşedintele Klaus Iohannis într-o vizită în Marea Britanie.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Iniţial, denunţul a fost înregistrat în mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ulterior la Parchetul General.

În denunţul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează