Confidenţialitate


Prima decizie definitivă privind Darea în Plată: Raiffeisen Bank a câștigat un proces în care a contestat o notificare depusă de doi clienți


Prima decizie definitivă privind Darea în Plată: Raiffeisen Bank a câștigat un proces în care a contestat o notificare depusă de doi clienți

 

La sfârșitul lunii iunie, Judecătoria Fetești a respins, ca  neîntemeiată, contestația depusă de Banca Raiffeisen, după ce doi clienți au anunțat-o că vor să renunțe la locuința cumpărată printr-un credit ipotecar. Instituția bancară s-a adresat unei instanțe superioare, în speță Tribunalul Ialomița. De această dată, judecătorii au admis apelul băncii, iar decizia este definitivă.

Potrivit Profit.ro, Tribunalul a anulat notificarea clienților și a dispus repunerea părților în situația anterioară, adică debitorii trebuie să-și plătească în continuare ratele, iar executările silite sunt reluate.

Legea privind Darea în Plată a intrat în vigoare la mijlocul lunii mai. Până acum, aproximativ 4.000 de români au trimis notificări băncilor. Raiffeisen Bank e parte în 460 de dosare pe darea în plată.

Luna aceasta, magistrații Curții Constituționale ar trebui să stabilească dacă actul normativ este neconstituțional, așa cum au reclamat mai multe bănci.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează