Confidenţialitate


Presedintele Traian Basescu l-a eliberarat din functia de consilier prezidential pe Cristian Diaconescu


Administraţia Prezidenţială a informat azi că Președintele României, Traian Băsescu, a semnat Decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial al lui Cristian Diaconescu. Cristian Diaconescu a fost numit, în mai 2012, în funcţia de consilier prezidenţial, fiind şef al Cancelariei Prezidenţiale. De asemenea este și membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară. Acesta a fost ales senator la alegerile parlamentare din 2004 şi 2008, din partea PSD, iar în 2010 a devenit membru al UNPR şi preşedinte de onoare al acestei formaţiuni politice. El a ocupat de asemenea funcţii de ministru de Externe şi de ministru al Justiţiei.


Ultimele stiri
Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Cetățeanul ucrainean și cei doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi implicați în tentativa de sabotaj de…

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Umbră de rață pe miros de varză

Proteste în Italia și Turcia / În Peninsulă va fi grevă generală. Circulația trenurilor, transportul rutier și cel…

Noi detalii privind accidentul feroviar din Spania. Centrul de control nu a respectat protocoalele de siguranță, potrivit unor…

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…

De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima…

Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează