Confidenţialitate


Președintele Senatului, Mircea Abrudean, despre bugetul de stat pe anul 2026: Ar putea fi adoptat de Guvern spre finalul săptămânii viitoare. Pornește de la ideea unei creșteri economice de aproape 1% | VIDEO


Președintele Senatului, Mircea Abrudean, despre bugetul de stat pe anul 2026: Ar putea fi adoptat de Guvern spre finalul săptămânii viitoare. Pornește de la ideea unei creșteri economice de aproape 1% | VIDEO

Sursa foto: Europa FM

Bugetul de stat pe 2026 ar putea fi adoptat de Guvern chiar spre finalul săptămânii viitoare, urmând ca apoi să fie trimis în Parlament, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean, în cadrul emisiunii „Piața Victoriei”, moderată de Mădălina Dobrovolschi. Acesta a precizat că au avut loc discuții cu fiecare ministru în parte și că limitele bugetare au fost stabilite. Adoptarea bugetului de stat a depins de aprobarea, prin ordonanță de urgență, a legii privind reducerea cheltuielilor din administrația publică.

Mircea Abrudean: „Bugetul ar trebui să intre în linie dreaptă în următoarele două săptămâni”

Mădălina Dobrovolschi: „Un lucru care este așteptat este bugetul de stat, subiectul principal, până la urmă, pentru că suntem în februarie și încă nu avem un buget de stat. Adoptarea acestui buget depinde de pachetul de reformă administrativă, care diminuează fondul de salarii în zona de stat cu 10%. Când vom avea bugetul votat?”

Mircea Abrudean: „Cred că vom avea un buget într-un termen relativ scurt, în acest moment, pentru că putem spune că s-a intrat în linie dreaptă din această perspectivă. La buget se lucrează de ceva timp. Au fost discuții cu fiecare ministru în parte, cu fiecare coordonator principal de credit. S-au stabilit limitele bugetare, s-a stabilit direcția. Sigur că era nevoie ca acest pachet de reforme să fie adoptat. Asta s-a întâmplat aseară, din fericire. Bugetul ar trebui să intre în linie dreaptă în următoarele două săptămâni, din punctul meu de vedere, adică să fie adoptat în Guvern, poate chiar săptămâna viitoare, spre final, apoi să vină în Parlament.”

Mircea Abrudean: „Acest buget va fi unul echilibrat, unul record din perspectiva investițiilor”

Potrivit președintelui Senatului, bugetul pe 2026 se va baza pe investiții, spre deosebire de bugetele din anii anteriori, care au fost axate pe consum, dând impresia unei creșteri economice sănătoase, când, de fapt, totul era „mai degrabă pe datorie”.

Mircea Abrudean: „Acest buget pornește de la ideea unei creșteri economice de aproape 1%, bazată pe investiții, nu pe consum, cum am fost obișnuiți în ultima perioadă. Am avut creștere economică în România, dar aceasta avea la bază un consum care era mai degrabă pe datorie. România se împrumuta pentru a plăti pensii, salarii și așa mai departe. De aici creștea consumul, care nu genera o creștere economică sănătoasă. Acest buget va fi unul echilibrat, unul record din perspectiva investițiilor, cu aproape 8% din PIB, adică aproape 160 de miliarde de lei, care vor merge spre investiții.”

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei”


Ultimele stiri
ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care fură date personale și bancare, folosind în mod abuziv numele instituției |…

OpenAI, dată în judecată de opt state americane. ChatGPT ar fi încurajat autovătămarea în rândul minorilor | AUDIO

Al Pacino va primi, anul viitor, premiul pentru întreaga carieră la gala Actor Awards | AUDIO

Centrala pe gaz de la Mintia a livrat primul megawatt-oră în rețeaua națională. Aceasta va avea o capacitate…

Primele ninsori la munte, pe Transfăgărășan și Transalpina. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară zece centimetri |…

Nicușor Dan trimite la reexaminare legea privind căsătoriile și conviețuirile forțate | AUDIO

FRF pune la vânzare biletele pentru meciul România – Polonia din Liga Națiunilor

Ghișeu Unic Digital și programul național „Primării fără hârtii”, în programul de guvernare al cabinetului Niculescu | AUDIO

Dolj: Accident grav între un autoturism și un autobuz în Craiova. Un tânăr de 20 de ani și-a…

Termoenergetica începe probele la cald în București. Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează