Confidenţialitate


Președintele Nicușor Dan, la reuniunea Consiliului European: Fiecare din pachetele de sancțiuni adoptate a afectat economic Rusia | AUDIO


Președintele Nicușor Dan, la reuniunea Consiliului European: Fiecare din pachetele de sancțiuni adoptate a afectat economic Rusia | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Pană Tudor

O reacție privind sancțiunile impuse Rusiei a venit și de la Președintele României, aflat la reuniunea Consiliului European. Liderii europeni analizează astăzi varianta folosirii activelor îngheţate ale Rusiei pentru sprijinrea Ucrainei, a declarat Nicușor Dan. Astăzi, Consiliul European a adoptat un al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei,

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles pentru a decide sprijinul acordat Ucrainei și pentru a aproba cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Nicușor Dan: „Fiecare din pachetele de sancțiuni a afectat economic Rusia”

„Discutăm despre un plan de acțiune cu care Comisia Europeană pe care doar l-a schițat la Copenhaga acum trei săptămâni. După aia urmează o discuție pe Ucraina, de unde mai găsim bani pentru Ucraina și e o discuție pe fondurile înghețate ale Rusiei, în ce măsură ele pot garanta niște împrumuturi care să meargă către Ucraina pentru a nu mai afecta bugetul european și bugetul statelor membre. O să vedem în discuția liderilor dacă o să ajungem la un consens sau o să amânăm pentru decembrie decizia. În orice caz, fiecare din pachetele de sancțiuni a afectat economic Rusia. Și faptul că probabil se va adopta pachetul 19 e un lucru bun (pachetul a fost adoptat între timp – n.red.)”, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Noi avem un război hibrid de cel puțin 10 ani, în estimarea mea”

Întrebat dacă pregătește o nouă strategie națională de apărare a țării, președintele Dan a precizat că „nu e o noutate că trebuie să ne echipăm pentru a descuraja Rusia să se gândească la un atac asupra Europei”, dat fiind războiul hibrid pe care Rusia îl duce de mai mulți ani.

„Noi avem un război hibrid de cel puțin 10 ani, în estimarea mea. Avem provocări pe care le vedem pe toată frontiera estică a Uniunii, deci nu e o noutate că trebuie să ne echipăm pentru a descuraja Rusia să se gândească la un atac asupra Europei. Deci, pentru moment, mesajul meu este ca oamenii să stea calmi, pentru că suntem mult mai puternici economic decât Rusia, și că, dacă ne pregătim, nu există acest pericol”, a declarat Nicușor Dan.

Consiliul European a adoptat un al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Astăzi, Consiliul European a adoptat un al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include 69 de persoane și entități suplimentare pe lista sancțiunilor și numeroase măsuri restrictive economice care vizează sectoare-cheie care alimentează invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, inclusiv energia, finanțele și complexul militar-industrial.

Ca parte a pachetului, Consiliul a impus, de asemenea, măsuri suplimentare împotriva Belarusului pentru a restricționa sprijinul acordat de acesta efortului de război al Rusiei.

„Pachetul de astăzi vine ca răspuns la escaladarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, în special la recenta campanie militară brutală care vizează în mod deliberat infrastructura civilă, inclusiv instalațiile energetice, de alimentare cu apă și de sănătate. Aceste atacuri, care au provocat suferințe grave populației civile, subliniază și mai mult refuzul Rusiei de a urmări pacea”, a transmis Consiliul European.

Liderii UE discută joi și despre: securitatea și apărarea europeană, modalitățile prin care UE poate sprijini eforturile pentru o pace durabilă în Orientul Mijlociu, precum și reconstrucția Gazei,  competitivitatea Uniunii și tranziția dublă, accesul la locuințe, migrația şi Republica Moldova, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Autori: Andrei Ștefan și Claudia Cociug


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…