Confidenţialitate


Preşedintele Iohannis l-a invitat în România pe Joe Biden | AUDIO


Preşedintele Iohannis l-a invitat în România pe Joe Biden | AUDIO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat în România pe  Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden. Cei doi au avut scurte întrevederi la summitului NATO de la Bruxelles. Potrivit şefului statului, Preşedintele Biden a dat asigurări că parteneriatul cu România este unul important şi foarte stabil.

“În cea de-a doua scurtă discuție pe care am avut-o cu președintele Biden l-am invitat în România, i-am spus că îmi doresc să continuăm discuția foarte bună pe care am început-o, în 2015 am avut prima întâlnire, atunci a fost vicepreședintele Biden, și că îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m- a asigurat încă o dată de faptul că este foarte dedicat acestui parteneriat”, a spus președintele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe agenda discuţiilor lui Joe Biden cu liderii din România, Polonia şi ţările baltice a fost şi criza din Belarus.

În cadrul summitului NATO, Alianţa Nord-Atlantică și-a reafirmat rolul central în apărarea colectivă în spaţiul euro-atlantic, pledând pentru contracararea Rusiei şi Chinei, a terorismului şi a riscurilor cibernetice.

NATO subliniază că este o Alianţă defensivă, dar menţine ferm angajamentul din Tratatul fondator privind faptul că “un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor, conform Articolului 5”, se arată în comunicatul final al Summitului.

Foto -Facebook/Joe Biden


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează