Confidenţialitate


Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă, la summitul extraordinar al NATO


Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă, la summitul extraordinar al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă participă, joi, la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles.

Reuniunea a fost convocată în contextul agresiunii militare “ilegale” a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice, potrivit Palatului Cotroceni.

În cadrul reuniunii, liderii aliaţi vor analiza impactul actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul estic al NATO, inclusiv la Marea Neagră, precum şi asupra întregului spaţiu euroatlantic.

“Liderii NATO vor reitera angajamentul ferm pentru apărarea colectivă a aliaţilor şi vor discuta măsurile pe care le va lua Alianţa pentru a răspunde noului context de securitate, atât pe termen mediu, cât şi lung, inclusiv pentru consolidarea Flancului estic, precum şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid din luna iunie. Totodată, şefii de stat şi de guvern vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei, precum şi statelor partenere, în special Republicii Moldova, Georgiei şi statelor din Balcanii de Vest. Reuniunea la nivel înalt va aborda şi relaţiile cu China, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că răspunsul comunităţii euroatlantice la agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei trebuie să fie “ferm”, “coordonat”, “unitar” şi “substanţial”.

‘Preşedintele României va reitera, în special, în actualul context grav de securitate, necesitatea consolidării consistente a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic, în special la Marea Neagră’, se evidenţiază în comunicat.

Şeful statului va reafirma sprijinul ţării noastre pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, pentru dreptul acesteia de a lua propriile decizii de politică externă şi de securitate, precum şi necesitatea ca NATO să continue sprijinul şi asistenţa pentru ţara vecină.

Preşedintele Iohannis va sublinia şi susţinerea României pentru cooperarea cu partenerii şi importanţa acordării de sprijin politic şi practic acestora, având în vedere actuala situaţie de securitate.

La summitul NATO va fi prezent preşedintele SUA, Joe Biden.

Reuniunea va avea o singură sesiune de discuţii, în urma căreia se intenţionează adoptarea unui declaraţii comune.


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO