Confidenţialitate


Preşedintele Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA


Preşedintele Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA

Într-o reacţie faţă de noul scandal ce are în centru activitatea Direcţiei Anticorupţie, ai cărei procurori sunt acuzaţi că falsifică probe în dosare, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că “nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA”.

În opinia sa, “încercarea este una jalnică şi neconvingătoare”.

În ciuda insistenţelor jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a refuzat să explice sintagma “nişte penali”, susţinând că a mai făcut acest lucru în trecut.

Şeful statului consideră că “DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună”.

“Acest atac din partea unor penali este de natură să confirme că DNA face o treabă bună”, a adăugat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că, joi, i-a primit la Palatul Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre “nevoia de colaborare în proiecte de importanţă naţionale”, anume preluarea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene şi Centenarul Marii Uniri.

Şefa guvernului i-a spus preşedintelui că îi lasă ministrului Justiţiei “mână liberă în ce priveşte chestiunea vizavi de DNA”.

Anunţând că, în zilele următoare, va avea o discuţie cu ministrul Justiţiei, pe care l-a descris drept “un profesionist recunoscut”, Klaus Iohannis s-a declarat convins că “orice va face [acesta – n.r], va argumenta juridic”.

Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, preşedintele a spus că nu vede, “momentan”, motive de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tudorel Toader a amânat pentru joia viitoare prezentarea rapoartelor şi a concluziilor sale privind activitatea parchetelor.

“Înaintea ședinței de guvern, am avut o întrevedere cu doamna prim-ministru, care mi-a cerut să prezint public rezultatele evaluării activității Parchetelor. Le voi prezenta în cadrul camerelor reunite ale Parlamentului. Va fi un raport al activității Ministerului. E o obligație legală! În afară de acest raport, pe care îl voi prezenta joi în Parlament, voi face o informare de presă în care vor fi concluziile activitării DNA”, a spus ministrul.

Tudorel Toader a amintit că, înainte de a accepta să fie ministru al Justiției, a primit asigurări din partea coaliției de guvernare că va fi lăsat să-și facă treaba.

”Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă și în prezent”, a precizat el.

Ministrul Justiţiei a fost chemat de urgenţă din Japonia de premierul Viorica Dăncilă, după ce în spaţiul public au apărut înregistrări care sugerau că procurori ai DNA falsifică probe din dosare.

Aflat la Tokyo, Tudorel Toader a anunțat într-o intervenție telefonică la Antena 3, că la revenirea în țară, va prezenta concluziile sale în ceea ce privește activitatea DNA și a procurorului șef Laura Codruța Kovesi.

Ministrul Justiției a precizat că nu va sesiza Inspecția Judiciară cu privire la ultimele acuzații aduse de Mircea Cozma unor procurori DNA și de procurorul Mihaela Iorga la adresa șefei DNA, întrucât, spunea Tudorel Toader, o nouă cercetare ar prelungi foarte mult situația de incertitudine.

Procurorul şef al DNA a declarat, miercuri seara, că nu a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei privind înregistrările apărute în ultima perioadă, în care procurorii DNA sunt acuzaţi de trucarea unor probe. Laura Codruţa Kovesi a invocat un atac al inculpaţilor asupra anchetatorilor.

Ştirea se actualizează


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează