Confidenţialitate


Preşedintele Iohannis: A fost nevoie să moară oameni ca demisia guvernului să se producă


Preşedintele Iohannis: A fost nevoie să moară oameni ca demisia guvernului să se producă

Într-o alocuţiune avută la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că demisia executivului condus de Victor Ponta este una tardivă.

“Târziu, foarte târziu, guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, a spus şeful statului.

“În data de 20 octombrie, a avut loc un accident. Poliţistul Bogdan Gigină, care conducea o coloană oficială, a murit într-un accident. Acest lucru a produs multă emoţie, multă indignare. După 10 zile, în 30 octombrie, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Această tragedie a afectat, dacă pot să mă exprim aşa, nervul naţiunii, a atins cel mai sensibil nerv al naţiunii române. Oamenii care iniţial au fost doar indignaţi au devenit revoltaţi. Au aşteptat acţiuni, au aşteptat rezultate, au aşteptat, de ce să n-o spunem, demisii din partea unor politicieni care evident au eşuat. Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea, să apară în clasa politică românească acea responsabilizare politică. Majoritatea politicienilor nu au înţeles aceste cerinţe decât foarte târziu, foarte târziu au înţeles că nu pot face orice, nu pot ignora voinţa poporului”, a susţinut Klaus Iohannis.

Preşedintele consideră că cele două tragedii s-au produs din cauza ignorării unor legi şi norme. În plus, a adăugat şeful statului, nu şi-au făcut datoria cei cei care au fost responsabili de verificarea şi de impunerea legii .

“Aseară, indignarea românilor s-a transformat într-o revoltă autentică. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta indignarea, revolta, nemulţumirea. Majoritatea în Bucureşti, dar şi în multe alte oraşe. S-a ieşit în stradă! Trebuie să recunoaştem, manifestanţii au avut dreptate. Ei au solicitat lucruri de bun-simţ. Au solicitat demisiile celor vinovaţi, au solicitat răspunsuri, au solicitat clarificări. Aseară au avut loc, după părerea mea, cele mai potrivite manifestaţii de stradă pe care le-am văzut eu. Oamenii au ieşit, au protestat, au mers în diferite locuri unde şi-au spus nemulţumirile. Practic nu au fost incidente, nu au fost încăierări, abordări nepotrivite, dar oamenii au arătat clar ce aşteaptă – schimbarea”, a opinat şeful statului.

Urmare a masivelor proteste de seara trecută din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării, premierul Victor Ponta a anunţat că demisionează împreună cu întreaga sa echipă. 25.000 de bucureşteni au cerut, în stradă, demisii la nivel înalt după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 32 de tineri. Protestatarii acuză că neregulile şi corupţia sunt cauzele tragediei care a îndoliat România.

Vehement contestat, Cristian Popescu Piedone a renunţat şi el la funcţia de primar al sectorului 4, pe raza căruia se află clubul morţii.

 


Ultimele stiri
Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO

Diana Buzoianu exclude varianta demisiei după criza apei de la Paltinu: „În acest caz nu există nicio urmă…

Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski |…

Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…