Confidenţialitate


Preşedintele Dumei de Stat nu vrea un schimb de prizonieri cu Ucraina | AUDIO


Preşedintele Dumei de Stat nu vrea un schimb de prizonieri cu Ucraina | AUDIO

În Rusia, preşedintele Dumei de Stat nu vrea un schimb de prizonieri cu Ucraina – după evacuarea soldaților răniți care au luptat în uzina de la Azovstal. În același timp, autoritățile de la Kiev susțin că negocierile vor continua pentru a aduce militarii „acasă”.

Militarii ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal care s-au predat vor fi trataţi „conform normelor internaţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totuși, în cadrul unei dezbateri în parlamentul rus, preşedintele Dumei de Stat – Viaceslav Volodin – spune că cei capturați „nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi”.

264 de militari ucraineni au fost evacuați de la combinatul Azovstal luni seara

Oficialii Ucraineni au anunțat luni seară că 264 de militari ucraineni, dintre care 53 de răniţi, au fost evacuaţi de la combinatul Azovstal spre localităţi situate în teritoriul controlat de forţele ruse.

Aceștia spuneau că ar urma să fie repatriaţi în viitor pe teritoriul controlat de Ucraina, „în cadrul unei proceduri de schimb”. Acum nu este clar dacă acest lucru se va mai întâmpla.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Militarii ucraineni evacuați din combinatul Azovstal ar putea reveni acasă în urma unui schimb de prizonieri cu Rusia

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…