Confidenţialitate


Președintele cere noi legi privind siguranța națională până la sfârșitul anului


După mai mulți ani de tergivesări și anulări la Curtea Constituțională, președintele Klaus Iohannis le cere partidelor înființarea unei comisii parlamentare care să eleboreze cât mai repede o nouă legislație privind securitatea națională.

Într-o primă etapă, adică până la sfârșitul actualei legislaturi ( luna iunie) comisia ar trebui să elaboreze trei legi: legea privind cumpărarea cartelelor preplătite, cea privind securitatea cibernetică și legea antiterorismului.

Apoi, la toamnă, aceeași comisie va trebui să scrie celelalte legi ale securității naționale.

Primele trei legi ce vor fi elaborate, legea privind cumpărarea cartelelor preplătite, cea privind securitatea cibernetică și legea antiterorismului, se află acum la Guvern și urmează să fie trimise Parlamentului. În timp ce liderul PSD, Liviu Dragnea, dorește ca membri ai partidului său să particile la elaborarea lor, șefii PNL spun că așteaptă proiectele la Parlament, unde oricum, vor fi analizate și dezbătute și apoi votate.

Ele sunt și cele mai disputate, mai ales după ce, anul trecut, judecătorii Curții Contituționale au respins două din ele: cea privind securitatea cibernetică și cea privind cumpărarea cartelelor prepay. Aceasta din urmă îi obliga pe cei care cumpără cartele de telefon să prezinte cartea de identitate.

În timp ce serviciile de informații cereau puteri sporite în controlarea comunicațiilor personale, judecătorii au susținut că legile nu oferă garanții prinvind respectarea dreptului la viață privată. Așa că le-au declarat neconstituționale.

Acum, după ce au discutat cu președintele Klaus Iohannis, atât copreședintele PNL Alina Gorgiu, cât și liderul PSD, Liviu Dragnea, au promis că parlamentarii vor ține cont de hotărârile CCR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dar serviciile de informații mai cer și alte legi, inclusiv cele după care funcționează, alaborate acum 25 de ani, când România nu era nici membră a Uniunii Europene, nici în NATO.

Copreședintele PNL, Vasile Blaga spune că aceste legi vor fi scrise la toamnă. Atunci, parlamentarii ar trebui să stabilească și dacă nu cumva se impune un control parlamentar mai strict al serviciilor de informații.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO