Confidenţialitate


Președintele a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcția de ministru al Cercetării


Președintele a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcția de ministru al Cercetării

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noul ministru al Cercetării va avea loc luni după-amiaza, potrivit unor surse oficiale.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetării.

“Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de domnul Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iaşi – Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului”, a declarat Dăncilă.

Fostul ministru al Cercetării şi Inovării Nicolae Burnete şi-a anunţat demisia din funcţie pe 31 august. Interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ştefan.


Ultimele stiri
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…

Rude angajate în aceeași companie și acuzații de favoritism la Metrorex. Ce dezvăluie o anchetă despre personalul de…

România în Direct. „Șeful s-a supărat”. Este România lui Nicușor Dan isterică?

Salariile din TVR, mai mari decât în televiziunile private? Ce explicații oferă Adriana Săftoiu | AUDIO

Vâlcea: Cinci muncitori de pe platforma chimică, duși la spital în urma scurgerilor de clor la una dintre…

Probleme majore la nivel global pentru serviciile Microsoft. Outlook și Teams nu funcționează | AUDIO

Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări în UE. Reacția industriei de tutun | AUDIO

Eurovision Asia debutează la Bangkok. 11 țări intră în competiție la prima ediție a concursului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează