Confidenţialitate


Premiile Superscrieri 2021: Cele mai bune materiale jurnalistice din perioada pandemiei


Premiile Superscrieri 2021: Cele mai bune materiale jurnalistice din perioada pandemiei

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului au fost premiate în această seară, într-o ediție transmisă online și prezentată de Tudor Mușat. Ajunsă la cea de a 10-a ediție, gala premiilor Superscrieri, organizată de Fundația Friends for Friends, a încurajat de-a lungul timpului investigațiile și reportajele jurnalistice. Tineri jurnaliști care au reușit performanța de a publica reportaje emoționante și anchete care au declanșat alte investigații au fost premiați pentru realizările de peste an.

Superscrierea anului sau Superscrierea de 10, pentru că este a 10-a ediție a premiilor, a fost câștigată de campania „Apă de băut”, realizată de Alex Nedea și David Muntean, de la Recorder.

La capitolul ”Investigație”, locul 1 a fost împărțit de  ancheta ”Blândețea zeiței legate la ochi”, care a pornit de la faptul că din 5 infracțiuni sexuale sesizate la Poliție, 4 sfârșesc fără dispoziția de trimitere în judecată a unui agresor. Anchetă realizată de Vlad Stoicescu, Diana Oncioiu, Jakab Villő Hanga, Andreea Pavel, Cristian Leonte, Ionuț Benea, Tudor Chiriac și Vasile Hotea-Fernezan, care reprezintă site-ul Dela0. Celălalt Loc 1 a fost acordat Roxanei Garaiman, de la RISE Project, pentru seria ”Clan City”.

Locurile următoare din capitolul Investigații au revenit echipei RISE project și OCCRP pentru seria ”Gangsterii de pe Riviera Maya” și Victor Ilie, de la Recorder, pentru materialul ”Regele pandemiei”.

La capitolul ”Reportaj”, locul 1 a revenit materialului „Două mii de persoane s-au atins de mine”  + ”Bilet de voie de la stat: din orfelinat direct în garsoniera traficantului”,  de Diana Oncioiu, Dela0.

La categoria ”OPINIE”, premiul 1 a fost acordat Elenei Stancu de la site-ul Teleleu/Libertatea, pentru ”De ce a votat diaspora cu AUR”.

La categoria ”Portret”, primul loc a revenit Ioanei Burtea de la D0R (Doar o revistă) pentru ”Vorbesc. Ca să nu știu doar eu”

Locul 1 la categoria videojurnalism&Tv a revenit materialului ”Singur împotriva partidului. Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!” – Cazul Ianculescu, de Alex Nedea și David Muntean, de la Recorder.

Iar PREMIUL JURIULUI a fost obținut de Ana Poenariu & Andrei Ciurcanu, de la RISE Project pentru materialul ”Oameni și Măști”.


Ultimele stiri
Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează