Confidenţialitate


Premierul Tudose promite că va finaliza autostrada Piteşti – Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova până la finalul mandatului


Premierul Tudose promite că va finaliza autostrada Piteşti – Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova până la finalul mandatului

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford condusă de vicepreşedintele Andrew McCall, întrevedere în cadrul căreia şeful Guvernului a promis companiei americane că, până la sfârşitul mandatului, va fi finalizată autostrada Piteşti – Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova.

”Vicepreşedintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunţate deja de companie”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

În discuţiile cu delegaţia Ford, prim-ministrul Mihai Tudose ”a subliniat importanţa industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât şi din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât şi prin efectul de angrenare economică”.

”România este un mediu favorabil pentru creşterea investiţiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiţii mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite”, le-a spus Tudose celor de la Ford.

Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură, context în care premierul Tudose a menţionat că autostrada Piteşti-Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova sunt priorităţi ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârşitul mandatului.


Ultimele stiri
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Cei nouă marinari salvați după atacul cu drone asupra unei nave au fost preluați de echipaje SMURD. Președintele…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează