Confidenţialitate


Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene la Bruxelles. Marcel Ciolacu: Am abordat stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României | AUDIO | VIDEO


Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene la Bruxelles. Marcel Ciolacu: Am abordat stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României | AUDIO | VIDEO

La Bruxelles a început întâlnirea dintre premierul Marcel Ciolacu și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Deblocarea tranșei a treia din planul național de redresare și reziliență este unul din subiectele pe care primul ministru le vrea rezolvate în urma întâlnirii. Un altul este legat de propunerile pe care România le va înainta pentru funcția de comisar european. Cel mai vehiculat nume în acest moment este al lui Victor Negrescu, europarlamentar și vicepreședinte al Parlamentului European în noua legislatură.

UPDATE. Marcel Ciolacu: Am abordat stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României

„Am abordat atât prioritățile viitoarei Comisii Europene, cât și așteptările României din partea Uniunii Europene, stadiul implementării PNRR și nominalizarea comisarului european din partea României”, a transmis premierul.

După întâlnirea cu Ursula von der Leyen, Marcel Ciolacu a spus că va „propune Executivului european un acord pe 7 ani prin care putem să ne dezvoltăm economic prin investiții, dar și să reducem deficitul bugetar al României”.

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Discuțiile cu președinta Comisiei Europene au început la ora locală 11.00. România va prezenta stadiul planului național de redresare și reziliență și măsurile pe care le-a luat pentru deblocarea cererii 3 de plată – trimisă de Executiv în decembrie anul trecut – în valoare de 2,7 miliarde de euro. Alături de premier sunt la Bruxelles și ministrul Finanțelor și cel al Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Vom analiza și ultimele evoluții despre cererea de plată 3, concret, stiuațiile legate de conducerile companiilor de stat din energie și transport”, a precizat premierul.

Întârzierea plății este provocată de neîndeplinirea unor jaloane și ținte precum numirile la șefia celor două companii, numirea foștilor șefi a AMEPIP, super-agenția guvernamentală care gestionează toate companiile de stat sau scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor.

Propunerea unui comisar european este o altă temă a întâlnirii dintre Marcel Ciolacu și Ursula von der Leyen.

„După această discuție voi trimite numele și nominalizarea viitorului comisar european din partea României”, a spus Marcel Ciolacu.

Victor Negrescu – în prezent negociator șef al Parlamentului European pentru bugetul UE – este cel mai vehiculat nume pentru a face parte din echipa președintei Comisiei Europene.

Belgia, Bulgaria, România, Danemarca, Italia, Luxemburg și Portugalia sunt statele care nu și-au nominalizat propunerile pentru comisari până acum. Ursula von der Leyen a solicitat guvernelor UE să propună doi candidați: o femeie și un bărbat, din dorința de a păstra paritatea de gen în echipa sa.

Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Citește și: Premierul Marcel Ciolacu: Toți pensionarii vor fi informați în scris că nicio pensie nu scade și că „orice greșeală se poate repara” | AUDIO | VIDEO


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…

DNA, sesizat după ce statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au fost…

Italia: Probleme de aprovizionare în sudul țării, după ce transportatorii au blocat unele drumuri și centre de distribuție…

Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut…

Castravetele mexican, cultivat la Buzău, ar putea ajunge în grădinile românilor din primăvară. Ce gust are și cum…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: bunicul băiatului de 13 ani spune că acesta ar fi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează