Confidenţialitate


Premierul l-a convocat la Guvern pe Tudorel Toader pentru a discuta legile privind justiţia


Premierul Mihai Tudose l-a convocat, miercuri, după şedinţa de Guvern, pe ministrul Tudorel Toader la o discuţie pe tema pachetului de legi privind justiţia, pentru a-i cere detalii suplimentare.

Convocarea a avut loc după terminarea şedinţei de Guvern, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat într-un comunicat de presă măsurile propuse de Ministerul Justiţiei – scrie news.ro, citând surse oficiale.

Până în acest moment, premierul Tudose nu a avut o poziţie publică faţă de aceste propuneri.

Modificările semnificative la cele trei legi ale justiţiei anunţate miercuri de ministrul Tudorel Toader vizează majorarea vechimii pentru promovarea magistraţilor, dar şi procedura de numire a şefilor instanţelor şi Parchetelor. Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni. Ministerul Public susţine că nu a fost consultat în prealabil cu propunerile de modificări aduse de ministrul Justiţiei Tudorel Toader legilor justiţiei şi trage un semnal de alarmă, susţinând că aceste schimbări vor bulversa sistemul judiciar. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă într-un comunicat că, până în prezent, nu a primit propunerile privind modificarea legilor justiţiei formulate de Ministerul Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, miercuri, la propunerile Ministerului Justiţiei privind pachetul de legi din acest domeniu, afirmând că ele reprezintă “un atac asupra statului de drept” şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate ele vor “anula” eforturile României din ultimii 10 ani.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează