Confidenţialitate


Premierul Grindeanu, așteptat cu o decizie în privința ministrului Iordache


Premierul Grindeanu, așteptat cu o decizie în privința ministrului Iordache

La o zi după ce a supravieţuit moţiunii de cenzură, premierul Sorin Grindeanu ar urma să anunţe dacă îl mai păstrează pe Florin Iordache în cabinetul său.

Surse politice spun că social-democratul va fi înlocuit, fiindu-i reproşat modul prost în care a comunicat despre scandaloasa ordonanţă prin care guvernul a încercat să modifice, la ceas de seară, codurile penale.

Curtea Constituţională a stabilit ieri că executivul nu s-a substituit, totuşi, puterilor legislativă sau judecătorească, după cum reclamaseră şeful statului şi Consiliul Superior al Magistraturii. La sesizarea Avocatului Poporului, CCR ar urma să analizeze astăzi conţinutul ordonanţei, abrogate – între timp de guvern – la presiunea străzii.

De altfel, aproape 6.000 de bucureşteni au sfidat ninsoarea şi viscolul, protestând, pentru a 9-a seară la rând, în Piaţa Victoriei. Indignaţii au manifestat, de asemenea, la Cluj, Sibiu şi Iaşi.

În jur de de 400 de susţinători ai actualei Puteri au demonstrat, în schimb, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a încercat, aseară, să aibă, fără succes, un dialog cu aceştia. Într-o ulterioară postare pe Facebook, acesta a scris că i s-a părut normal să discute cu toate părţile.

Întrebat ieri dacă Sorin Grindeanu poate să îl schimbe pe Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei dacă nu are girul PSD, Liviu Dragnea s-a limitat la răspunsul: „Eu am discutat cu premierul să îmi spună întâi care este decizia dumnealui şi vreau să vă spun că am avut această discuţie”.


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează