Confidenţialitate


Premierul Ciucă, despre inflație: „Știu cum s-a scumpit, am fost și în magazin. Să dăm dovadă de înțelegere, unitate și solidaritate” | AUDIO


Nicolae Ciuca, premierul României

Măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite în criza precedentă. Așa a răspuns premierul Nicolae Ciucă unei întrebări venite din partea jurnaliștilor privind înghețarea prețurilor la alimente.

Este o decizie pe care trebuie să o discutăm cu specialiștii în domeniu, a mai precizat șeful Guvernului. Nicolae Ciucă a mai anunțat că oficialii de la Bruxelles și-au dat acordul în privința pachetului de măsuri sociale pregătite de executiv care sunt finanțate parțial cu bani europeni.

Una dintre aceste măsuri se referă la voucherele de 50 de euro care vor fi acordate odată la două luni persoanelor cu venituri reduse. Premierul Nicolae Ciucă:

„Vedem cu toții că această criză și această inflație nu este una locală ci este una generală la nivel european, generată de conflictul din Ucraina. Știu și cum s-a scumpit, am fost și în magazin, am stat de vorbă și cu oamenii. În momentul de față ce am putut să facem este să asigurăm acele vouchere pentru cetățenii vulnerabili. Fiecare dintre noi să dăm dovadă de această înțelegere, această unitate și solidaritate și să putem să le asigurăm celor vulnerabili minimum de ajutor astfel încât să putem să depășim împreună această situație.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Despre amânarea ratelor în contextul creșterii dobânzilor premierul a spus că a avut o discuţie cu Guvernatorul BNR despre acest subiect, care este în analiză.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…

Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…