Confidenţialitate


Precizări noi de la MApN, după ce o dronă a fost detectată dimineață în spațiul aerian național: Cel mai probabil vor fi făcute cercetări pe teren, în județul Galați | VIDEO


Precizări noi de la MApN, după ce o dronă a fost detectată dimineață în spațiul aerian național: Cel mai probabil vor fi făcute cercetări pe teren, în județul Galați | VIDEO

Sursa foto: Ghiulfer Predescu / Europa FM

Drona care ar fi survolat trei județe din România marți dimineață: mesajele de atenționare RO Alert au fost dezactivate în jurul orei 10:00. În acest moment, drona nu mai apare pe radar, susțin oficialii de la Ministerul Apărării. Drona a apărut inițial pe radare aproape de ora 08:00 în județul Galați, unde piloții avioanelor de luptă ridicate de la sol au avut contact vizual. Ulterior, a apărut pe radar și în județele Tulcea și Vrancea.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, colonelul Corneliu Pavel: Drona a fost monitorizată deasupra județului Galați și ulterior și în zona județului Vrancea

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cel mai probabil vor fi făcute cercetări și în teren, în zona județului Galați. Acolo a fost pierdut contactul radar cu această dronă. A pătruns după ce a ieșit din zona județului Tulcea din spațiul aerian național. Ținta aeriană a pătruns prin estul județului Galați și după aceea a fost monitorizată deasupra județului Galați și ulterior și în zona județului Vrancea”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, colonelul Corneliu Pavel.

Nu se știe încă dacă a fost vorba de două drone

Inițial, MApN anunța că o dronă a intrat în spațiul aerian al României puțin înainte de ora 07:00, în zona județului Tulcea, dar a mers ulterior spre Ucraina.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Colonelul Corneliu Pavel: „La Bacău nu a fost alertă”.

Reporter: Înțelegem că au fost două obiecte sau unul singur, care a reintrat în spațiul nostru aerian?

Colonelul Corneliu Pavel: „Este prea devreme să răspundem la această întrebare. Cel mai probabil a fost o singură țintă aeriană. Cel puțin așa ne-a apărut nouă în nordul județului Tulcea – o singură țintă aeriană. În județul Galați, la fel, a fost o țintă aeriană care a fost vizibilă pe radar, și acolo intermitent”.

Oficialii de la ministerul Apărării au subliniat că în acest moment nu mai apar ținte aeriene pe radar.

Cele două aeronave germane Eurofighter Typhoon s-au întors la baza „Mihail Kogălniceanu”

Sursa video: Ghiulfer Predescu / Europa FM


Ultimele stiri
Proiectul de lege privind modificarea Legii Academiei Române, introdus în procedură de urgență la Senat, este puternic criticat…

Neamț: Trei traficanți de droguri, arestați pentru trafic de droguri. Aceștia mai fuseseră reținuți și anul trecut |…

Accesul minorilor la rețelele sociale: interzis, restricționat sau permis sub 16 ani? România analizează studiile și legislația europeană…

Analistul politic Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat.”/ „Nu cred…

Renovarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, amânată. Fundația Metropolis își retrage proiectul după ce Consiliul Județean…

Raportul Comisiei parlamentare pentru controlul SRI: România este o țară sigură, dar mediul informațional rămâne vulnerabil la dezinformare.…

Ministerul Mediului va face verificări în cazul avizului emis de APM Hunedoara companiei Deva Gold pentru mina de…

Curtea de Apel din Napoli a decis ca manelistul Dani Mocanu și fratele său să fie predați autorităților…

Spania a înregistrat în 2025 cel mai mare număr de turiști străini din istorie | AUDIO

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală plecare a lui Ilie Bolojan de la Guvern: Când va veni momentul,…