Confidenţialitate


Poveste cu lied – soprana Valentina Naforniță


Poveste cu lied – soprana Valentina Naforniță

Interviu de Anca Grădinaru

 

La ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu a venit și noua stea a operei mondiale. La 28 de ani, soprana Valentina Naforniță, solistă a Operei de Stat din Viena, este elogiată de presa de specialitate din întreaga lume.

Cel mai mare succes l-a înregistrat în 2011, atunci când a câștigat concursul Singer of the World, organizat de BBC la Cardiff. De atunci, cântă peste tot prin lume, indiferent de moment și sacrificii.

În România, Valentina Naforniță vine cât de des îi permite programul, pentru că agenda sa este deja plină cu un an în avans.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează