Confidenţialitate


Portarul Mihai Mincă, dat afară de CFR Cluj


Portarul Mihai Mincă, dat afară de CFR Cluj

CFR Cluj i-a reziliat în cele din urmă contractul lui Mihai Mincă. Portarul de 32 de ani fusese scos din lot de antrenorul Dan Petrescu, în urma unei abateri disciplinare.

Potrivit Digi Sport, ruptura era mai veche si s-ar fi produs în timpul pregătirii de vară. Mincă ar fi consumat alcool în cantonament, deși fusese avertizat de tehnician că nu îi vor tolerate astfel de abateri.

Titular sezonul trecut, Mihai Mincă se desparte de CFR Cluj după șase sezoane petrecute la gruparea ardeleană.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează