Confidenţialitate


Polonia: Protest al bugetarilor pentru salarii mai mari


Polonia: Protest al bugetarilor pentru salarii mai mari

Mii de angajaţi ai sistemului public, în special profesori, au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru a cere creşteri de salarii şi pentru a protesta împotriva lipsei de dialog social sub guvernul conservator în funcţie.

“Vrem salarii mai bune pentru bugetari, o creştere a salariului minim”, le-a spus jurnaliştilor Piotr Szumlewicz, un responsabil al sindicatului OPZZ, principalul organizator al manifestaţiei desfăşurate sub sloganul ‘Ajunge!’, notează Agerpres.

Manifestaţia a fost organizată cu o lună înainte de un scrutin municipal care deschide o serie de alegeri care vor avea loc în următoarea perioadă în Polonia şi cu zece zile după decizia guvernului de a majora salariul minim brut la 2.250 de zloţi, adică 522,6 euro, în creştere cu 7,1%, începând cu 2019. Salariul pe oră va fi majorat la 14,7 zloţi, adică 3,4 euro.

Sindicatul OPZZ consideră aceste creşteri ca fiind insuficiente.

Cei mai vizibili dintre manifestanţi au fost profesorii, care au denunţat salariile lor, doar puţin mai mari decât salariul minim naţional, şi o reformă controversată în desfăşurare privind învăţământul care ar conduce, în opinia lor, la un haos în şcolile primare şi secundare.

Conservatorii la putere au schimbat, în urmă cu doi ani, sistemul şcolar polonez eliminând colegiile, o reformă considerată prost pregătită de către critici şi sindicalişti, care cer demisia ministrului educaţiei.


Ultimele stiri
Ce ne spun rezultatele testelor PISA despre educația copiilor: Sociologul Gelu Duminică: „Dacă tu vrei să însănătoșești sistemul,…

Nicușor Dan, despre corupția din România: Nu zic că nu există, dar în ultimul an nu am văzut…

Constanța: Pompierii au intervenit la Spitalul Clinic CFR după ce la subsol a fost semnalat fum

Acțiunile companiilor din sectorul AI, în scădere. Liderii Anthropic și OpenAI au avertizat asupra ritmului dezvoltării Inteligenței Artificiale

Liderul UDMR: „PNL și PSD trebuie să ajungă la un compromis”. „Dacă nu reușim să învestim un guvern,…

Protest al ciobanilor la București. Mii de crescători de oi și capre sunt așteptați marți în Piața Victoriei:…

Constanța: Furt de combustibil de pe navele care tranzitează Dunărea. Trei suspecți au fost reținuți | AUDIO

Luca Niculescu rămâne o variantă pentru funcția de premier, însă PSD respinge un Guvern tehnocrat și cere o…

Academia Europa FM. Analfabetismul funcțional. Cum ne sabotăm viitorul ca țară?

O zi cât o vacanță: Social Moms a încheiat vara cu joacă, sport și experiențe educative la Picnic…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează