Confidenţialitate


Politologul George Jiglău: „Toți candidații la președinția României sunt conservatori. Atitudinea față de valorile occidentale va face diferența” | AUDIO


Urnă cu voturi pentru alegerile prezidențiale, turul 1, din 24 noiembrie 2024.

O „radiografie” a candidaților la președinția României – cum ne alegem viitorul președinte? Toți sunt conservatori, chiar dacă nu exprimă acest lucru, susține politologul George Jiglău în emisiunea „Piața Victoriei”:

George Jiglău, politolog: „Din acest punct de vedere nu e foarte multă diversitate”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Dacă ne uităm în zona de valori, noi avem acum de-a face cu o paletă de candidați care toți sunt foarte conservatori. Simion, Nicușor Dan e un personaj conservator, chiar dacă încă nu se exprimă foarte tare în zona asta. Crin Antonescu și-a asumat deschis faptul că este un politician conservator, iar doamna Lasconi în toamnă a încercat să mai cotească un pic înspre o zonă mai progresistă, de voie, de nevoie, dar știm bine care a fost poziționarea ei asumată în termeni de valori. Din acest punct de vedere nu e foarte multă diversitate”, a spus la Europa FM politologul George Jiglău.

Atitudinea față de valorile occidentale va face diferența, în opinia politologului George Jiglău: „Diferențierea între candidați se face, cred, la un alt nivel”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Diferențierea între candidați se face, cred, la un alt nivel. Avem candidați care, de bine, de rău, chiar și cu niște nuanțe mai conservatoare sunt cât de cât fideli valorilor liberale și un grup de candidați care simpatizează mult mai tare cu genul de idei care vin dinspre Rusia sau dinspre actuala administrație americană și acolo cred cî se dă bătălia din acest moment”, a precizat politologul.

Amintim, pentru funcţia de preşedinte al României concurează 11 candidaţi, dintre care patru independenţi.

Pe buletinul de vot la scrutinul din 4 mai, ei se vor regăsi în următoarea ordine: George Simion, Crin Antonescu, Elena Lasconi, Cristian Terheș, Lavinia Șandru, Victor Ponta, Sebastian Popescu, Silviu Predoiu, John Ion Banu Muscel, Daniel Funeriu și Nicușor Dan.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Taxele locale vor fi modificate de anul viitor, anunță premierul Ilie Bolojan: „Vor fi aplicate la valorile de…

STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…