Belgia: Polițist ucis într-o suburbie a Bruxellesului, în timp ce urmărea un vehicul furat. Un suspect a fost arestat
Sursa foto: Shutterstock
Un polițist în vârstă de 41 de ani a fost ucis aseară în Jette (Bruxelles), a confirmat Parchetul din Bruxelles. Bărbatul a fost împușcat în timp ce încerca să oprească un vehicul furat; ulterior, a decedat la spital. Un suspect a fost arestat.
Polițistul decedat făcea parte din Brigada Anti-Agresiune a Poliției Bruxelles-Capitală, o unitate mobilizată în special în cadrul operațiunilor cu grad ridicat de risc. Bărbatul a fost împușcat în timp ce încerca să oprească un vehicul furat în suburbia Jette din Bruxelles. Polițistul a fost transportat la spital, unde a decedat.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de The Brussels Times, ofițerul de poliție a urmărit un suspect, care a deschis apoi focul asupra poliției. După incident, au fost găsite trei arme în vehiculul furat. Ziarul „La Capitale” relatează că a fost arestat și un suspect.
Ministrul de Interne, Bernard Quintin, a reacționat la această tragedie. Pe platforma X, el scrie că este „profund mișcat” de „moartea tragică a unui ofițer de poliție din Bruxelles în timpul unei operațiuni”.
El a spus că parchetul desfășoară o anchetă „pentru a clarifica pe deplin circumstanțele exacte ale acestei tragedii. Făptașul sau făptașii vor fi pedepsiți cu toată asprimea legii”.
Profondément bouleversé par le décès tragique d’un policier bruxellois cette nuit lors d’une intervention.
Mes pensées vont avant tout à sa famille et à ses proches, mais aussi à ses collègues de PolBru.
Nous sommes à leurs côtés pour traverser ces moments particulièrement difficiles.
Le parquet mène une enquête pour faire toute la lumière sur les circonstances exactes de ce drame. Le ou les coupables devront subir toute la rigueur de la loi.
— Bernard Quintin (@BernardQuintin_) October 13, 2026
De asemenea, prim-ministrul Bart De Wever și-a exprimat condoleanțele și recunoștința pentru oamenii care își riscă viața prin meseriile lor.
„Un ofițer de poliție și-a pierdut viața aseară în timp ce se afla în serviciu la Bruxelles. Transmit cele mai sincere condoleanțe familiei sale, celor dragi și întregului district de poliție Bruxelles-Capitală/Ixelles. Nu putem mulțumi îndeajuns bărbaților și femeilor care își îndeplinesc zilnic îndatoririle cu cel mai mare curaj, uneori chiar cu riscul propriilor vieți, pentru siguranța noastră, a tuturor”, a transmis prim-ministrul belgian pe platforma X.
Un policier a perdu la vie cette nuit dans l’exercice de ses fonctions à Bruxelles.
J’adresse mes plus sincères condoléances à sa famille, à ses proches et à l’ensemble de la zone de police Bruxelles-Capitale/Ixelles.
Nous ne remercierons jamais assez les hommes et les femmes qui exercent chaque jour leur mission avec le plus grand des courages et parfois même au péril de leur vie pour notre sécurité à tous.
——
Vannacht overleed een politieman in Brussel tijdens de uitoefening van zijn dienst.
Mijn diepste medeleven gaat uit naar zijn familie, zijn naasten en de volledige politiezone Brussel-Hoofdstad/Elsene.
We kunnen niet dankbaar genoeg zijn voor de mannen en vrouwen van onze politiediensten die elke dag hun opdracht met de grootste moed en soms met gevaar voor eigen leven uitoefenen, voor de veiligheid van ons allemaal.
— Bart De Wever (@Bart_DeWever) October 13, 2026
Întregul corp de poliție este profund șocat, scrie presa din Belgia. Potrivit sindicatului polițiștilor VSOA, acesta este al 36-lea polițist din această țară care și-a pierdut viața în timpul serviciului, în ultimii 25 de ani.





