Confidenţialitate


Podul prăbușit din Neamț: MApN anunță o soluție temporară de traversare. DNA a deschis dosar penal in rem | AUDIO


Podul prăbușit din Neamț: MApN anunță o soluție temporară de traversare. DNA a deschis dosar penal in rem | AUDIO

Guvernul anunță că Ministerul Apărării va lucra în regim de urgență pentru a restabili transportul în județul Neamț, la Luțca, acolo unde, joi, s-a prăbușit podul de peste Siret.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru spune că premierul a cerut MApN să găsească soluții în acest sens:

„Domnul prim-ministru a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili, vinovați de această situație. În același timp, pentru ca atât cetățenii din zona afectată cât și cei care tranzitează această zonă cu diverse activități să nu fie afectați, Ministerul Apărării Naționale, chiar începând de astăzi, va lucra în regim de urgență pentru a restabili transportul pe această zonă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Din ordinul ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, structurile militare cu competențe în domeniu au demarat, în regim de urgență, procedurile pentru implementarea dispozițiilor prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, referitoare la instalarea unui bac suplimentar pentru trecerea Dunării la punctul de frontieră dintre Isaccea, România, şi Orlovka, Ucraina, respectiv asigurarea unei soluții temporare pentru traversarea râului Siret între localitățile Luțca și Sagna, județul Neamț”, a transmis ulterior MApN.

DNA a transmis că a fost înregistrat un dosar penal și a fost începută urmărirea penală in rem în cazul podului prăbușit:

„La Serviciul teritorial Bacău – Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat la data de 09.06.2022 un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe podul de la Luțca, județul Neamț, de peste râul Siret. În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.”

În urma prăbușirii podului de la Luțca, un șofer a fost rănit, iar procurorii au început deja cercetările.

Au fost deschise două dosare penale in rem pentru vătămare corporală din culpă și pentru abuz în serviciu. Anchetatorii vor încerca să afle cum s-a făcut reabilitarea acestui pod care s-a prăbușit la 6 luni de la inaugurare.

Podul peste Siret, din localitatea Luțca, aparține de Consiliul Județean Neamț. Un camion cu nisip și o autoutilitară se aflau pe pod când s-a prăbușit, ca și când ar fi fost făcut din carton.

Ionel Arsene, președintele Consiliului, spune că recepția nu a fost finalizată și că lucrarea era „încă în administrarea constructorului”. Mai era nevoie, spune el, de efectuarea unor probe care să confirme testul de greutate. Iar „constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice răspund de starea podului”.

Foto: ISU Neamț


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „ Ar prelua funcția la…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează