Confidenţialitate


PNL salută desemnarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier


PNL salută desemnarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier

Liberalii salută însărcinarea lui Dacian Cioloş, fost comisar european, de a forma guvernul.

“PNL aşteaptă cu interes prezentarea echipei guvernamentale pe care premierul desemnat urmează să o înainteze Parlamentului. Ştim că misiunea sa nu este una uşoară şi că va trebui să convingă o majoritate parlamentară care să susţină acest Guvern de tehnocraţi. PNL are o serie de priorităţi de guvernare, pe care le-a exprimat de-a lungul timpului, regăsite atât în Parlament în iniţiativele legislative, cât şi în programul de guvernare al PNL, pe care dorim să le agreăm cu noul Cabinet. În acest sens, avem convingerea că atât noua echipă guvernamentală, cât şi programul de guvernare vor fi creionate pentru binele public”, se menţionează într-un comunicat al PNL.

“Am înţeles raţiunea şi necesitatea instalării unui Guvern tehnocrat în acest moment de criză politică şi am trecut peste varianta avansată iniţial privind organizarea de alegeri anticipate”, se mai arată în document.

Președintele Klaus Iohannis a precizat că soluția agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepții, este cea a unui guvern de tehnocrați.

PSD va decide în privinţa Cabinetului Cioloş după ce vede programul şi echipa acestuia, după cum a anunţat președintele formaţiunii, Liviu Dragnea.


Ultimele stiri
Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează