Confidenţialitate


PMP şi Grupul minorităţilor susţin proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu


PMP şi Grupul minorităţilor susţin proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu

Dezbaterile privind proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu sunt în desfăşurare în Camera Deputaţilor.

Peste 20.000 de pușcăriași – unii dintre ei infractori periculoși – au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu. O parte dintre ei s-au reîntors după gratii.

Iniţiatorii măsurii de abrogare a recursului compensatoriu sunt PNL şi USR. PMP şi Grupul minorităţilor au anunţat că vor susţine această iniţiativă.

Deputatul PNL Florin Roman a spus în Parlament că 500 dintre deținutii eliberați “au comis din nou crimă, viol, tâlhărie. Partidul Național Liberal pune mai presus de orice viața cetățeanului, siguranța cetățeanului român”.

În replică, depoutatul PSD Nicuşor Halici a spus că deţinuţii nu au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, ci în baza unei decizii a instanţei.

Camera Deputaților este for decizional atât în privința abrogării recursului compensatoriu, cât și a eliminării supraaccizei și a supraimpozitării contractelor part time.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează