Confidenţialitate


PMP îl vrea premier pe Traian Băsescu


PMP îl vrea premier pe Traian Băsescu

Liderul Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat astăzi că Traian Băsescu ar fi o propunere bună de premier, fiindcă fostul președinte al României are suficientă experiență pentru a trece țara de acest moment de criză.

„Traian Băsescu oricând poate fi o propunere pentru funcţia de prim-ministru al României şi are suficientă experienţă pentru a trece ţara printr-un moment de criză”, a spus Tomac.

Liderul PMP spune despre Curtea Constituţională că este politizată, în contextul în care instituţia a decis, luni, că desemnarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară în funcţia de premier e neconstituţională.

Mai mult, Tomac consideră că preşedintele României trebuie să convoace partidele la noi consultări şi să termine „aventura” privind anticipatele.

„Asistăm la un moment pe care puţină lume îl estima că se poate întâmpla. Preşedintele are obligaţia de îndată să convoace partidele la noi consultări. Cred că ţara trebuie să aibă în timpul cel mai scurt un guvern capabil să gestioneze treburile publice într-un moment de tranziţie”, a mai spus Eugen Tomac.

Plenul de învestire al Guvernului Orban 2 ar trebui să aibă loc luni, la ora 16:00.

CCR a admis, însă, că desemnarea lui Orban este neconstituţională.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, în acest context, declaraţii de la ora 18:00.


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…