Confidenţialitate


Ploiești: Cinci șefe ale unor creșe și angajați ai unităților, reținuți pentru luare și dare de mită. Furau și din mâncarea copiilor | AUDIO


Ploiești: Cinci șefe ale unor creșe și angajați ai unităților, reținuți pentru luare și dare de mită. Furau și din mâncarea copiilor | AUDIO

5 persoane, șefe a 5 creșe din Ploiești, dar și angajați ai unităților respective, au fost reținute, după ce procurorii au descoperit că primeau sau dădeau mită și furau din mâncarea copiilor.

Surse judiciare au precizat pentru Europa FM că procurorii urmează să decidă dacă vor cere judecătorilor punerea celor 5 sub control judiciar sau arestarea lor preventivă.

Cele 5 persoane sunt acuzate de luare sau dare de mită și delapidare.
Surse judiciare precizează că angajatele creșelor nu au format o rețea în sensul penal al legii, dar discutau între ele ce și cât pot lua de pe inventarul unităților.

Anchetatorii au descoperit că au fost furate mai ales produse de igienă și mâncare.

De altfel, la perchezițiile desfășurate la locuințele persoanelor vizate, anchetatorii ar fi găsit cantități mari de produse ce ar fi trebuit să se găsească în depozitele creșelor din Ploiești.

Primăria Ploiești, în subordinea căreia se află Centrul de Creșe, spune că activitatea unităților pentru copii nu va fi afectată de cercetările procurorilor.

Citește și: Sintești, Ilfov: Bărbat sancționat pentru transportul ilegal a 1300 de kilograme de deșeuri de aluminiu | Alte fapte penale sancționate de polițiști | FOTO

Autor: Anca Grădinaru


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează