Confidenţialitate


Pizza: de la mâncarea săracilor, la cea mai populară mâncare din lume – GALERIE FOTO


Pizza: de la mâncarea săracilor, la cea mai populară mâncare din lume – GALERIE FOTO

Pizza este numele unui aluat preparat la cuptor, plat, de formă rotundă, acoperit cu sos de roşii şi alte ingrediente opţionale, sub formă de toppinguri.

Pizza este atribuită, în general, bucătăriei italiene, în special, celei napolitane.

Povestea pizzei începe în antichitate, odată cu pâinea plată, coaptă pe pietre fierbinţi, aromată cu diverse ierburi şi condimente foarte populare în Napoli, Italia.

Primele reţete simple de pizza au fost îmbogăţite în timp, pizza devenind un fel de mâncare multinaţională, aproape cea mai populară mâncare, fiind reinventată mereu de pasionaţii de pe tot globul.

Ca şi alte mâncăruri celebre, pizza nu a fost neapărat inventată în ţara unde ea este cea mai celebră, adică în Italia. Se pare că vechii greci preparau un fel de pizza, mare, plată şi rotundă, peste care adăugau ierburi, mirodenii şi legume.

pizza shutterstock (3)

Mai târziu, pizza a devenit populară printre săraci, care aveau nevoie de un preparat ieftin şi gustos.

Era pizzei moderne începe odată cu aducerea tomatelor în Europa din America, în secolul XVI. În secolul XVIII napoletanii obişnuiau să toarne sos de roşii peste aluatul pâinii rotunde, născându-se, astfel, pizza pe care o cunoaştem astăzi.

pizza shutterstock (2)

Pizza şi-a câştigat cu timpul o popularitate printre turişti, care veneau în Napoli să guste reţetele de pizza, preparate de pizzaioli.

pizza shutterstock

Prima pizzerie s-a deschis în 1830 cu numele de “Antica Pizzeria Port’Alba”, la Napoli, fiind deschisă şi în zilele noastre.

Raffaele Esposito este cel care a inventat Pizza Margherita. El era un pizzaiolo care lucra pentru pizzeria “Pietro…e basta cosi”, deschisă în 1880, existând şi astăzi sub denumirea de “Pizzeria Brandi”.

pizza shutterstock (4)


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează