Confidenţialitate



Pierluigi Collina a demisionat de la conducerea arbitrajului european


Pierluigi Collina a demisionat de la conducerea arbitrajului european

Italianul Pierluigi Collina a renunțat la funcția de președinte al comisiei de arbtraj din cadrul UEFA.

Fostul arbitru, în vârstă de 58 de ani, a demisionat invocând motive personale, iar postul va fi preluat de conationalul său – Roberto Rosetti, anunță forul fotbalistic continental.

Collina și-a anunțat decizia în timpul cursurilor de vară pentru arbitri de la Nyon, în Elveția.

Desemnat de 6 ori cel mai bun arbitru din lume în precedentele două decenii, el a condus celebra finală a Ligii Campionilor din 1999, în care Manchester United a învins-o pe Bayern Munchen cu 2-1, marcând de două ori în prelungiri.

Deasemenea, a condus finala Cupei Mondiale din 2002, când Brazilia a depășit Germania cu 2-0. S-a retras din arbitraj în 2005 și a activat la UEFA începând din 2010.

Pierluigi Collina este cunoscut ca un susținător al sistemului de asistență video, VAR, folosit în premieră la un Mondial în această vară, în Rusia.

UEFA a hotărât însă să nu apeleze la VAR din acest sezon al Ligii Campionilor, iar președintele forului, Aleksander Ceferin a declarat că această tehnologie trebuie perfecționată.

Noul șef al arbitrilor europeni, Roberto Rosetti are 50 de ani, a fost arbitru internațional din 2002 și a oficiat finala Euro 2008, câștigată de Spania.

Tot în acel an a fost ales cel mai bun arbitru din lume. A ocupat și funcția de președinte al comisiei de arbitrii în Italia și responsabil cu introducerea sistemului video la Cupa Mondială din acest an.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…