Confidenţialitate


Petra Kvitova, atacată cu un cuţit şi rănită, în propria locuinţă


Petra Kvitova, atacată cu un cuţit şi rănită, în propria locuinţă

Petra Kvitova a fost victima unui jaf. Incidentul s-a produs marți dimineață, la Prostejov, chiar în locuința cehoaicei aflate pe locul 11 WTA.

Autorul jafului a atacat-o și rănit-o cu un cuțit, la mînă stîngă. Rana nu îi pun însă în pericol viața, a anunțat un purtător de cuvînt al sportivei de 26 de ani. Kvitova, care este stîngace, nu a fost transportată la spital și a primit îngrijiri medicale acasă.

Într-o postare pe twitter, Kvitova s-a declarat zdruncinată după incident. Ea se consideră norocoasă că a scăpat cu viață după acest atac și a spus că rana de la mînă “este severă”.

Poliția cehă a anunțat semnalmentele agresorului: un bărbat de 35 de ani, de 1.80 metri înălțime. Potrivit presei locale, acesta s-ar fi prezentat drept angajat al unei companii de electricitate și ar fi intrat în casa sportivei sub pretextul că trebuia să citească indexul contorului.

Jucătoarea cehă ar urma să debuteze anul viitor, în noul sezon, în turneul de la Sydney. O accidentare la picior a obligat-o să se retragă din echipei Cehiei pentru Cupa Hopman.


Ultimele stiri
Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează