Confidenţialitate


Peste 500 de persoane au primit titlul de Luptător cu rol determinant în revoluția din 1989


Peste 500 de persoane au primit titlul de Luptător cu rol determinant în revoluția din 1989

Printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis, peste 500 de persoane au primit ieri titlul de Luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989. Această titulatură a apărut în urmă cu 2 ani, printr-o ordonanță de urgență a Guvernului care a dispus reverificarea dosarelor de revoluționari. Astfel, numărul celor care dețineau certificate de revoluționar și beneficiau de mai multe drepturi a fost redus de la peste 10.000 la 3.500.

Practic, se crează o nouă categorie de revoluționari. Mulți dintre cei care erau revoluționari cu merite deosebite au devenit luptători cu rol determinant în Revoluția din 1989. Ei vor primi o indemnizație lunară de 2020 de lei, vor fi pensionați mai devreme – la 60 de ani – și vor beneficia și de o indemnizație în plus, la pensie. Teodor Mărieș, Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, spune că reverificarea dosarelor celor care au certificat de revoluționar a eliminat o parte din profitori.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Marea majoritate a celor eliminați sunt oameni care lucrează în instituțiile de forță ale statului. Această lege aici a făcut curățenie. Mă refer la oameni din Poliție, Armată, SRI … oameni care nu meritau niciodată să aibă un certificat de revoluționar. Ei au fost întotdeauna împotriva poporului. Atât până în 22 decembrie, cât și după această dată. ”

Potrivit lui Teodor Mărieș, procedura de reverificare ar trebui continuată și în eșalonul doi al revoluționarilor, adică în rândul revoluționarilor cu merite deosebite. Printre ei se află încă și beneficiază de drepturi primul șef SPP, pe vremea lui Ion Iliescu – Dumitru Iliescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“El are și în acest moment: luptător cu merite deosebite în Revoluția din 1989 și beneficiază de toate drepturile. Nu a trecut la următoarea categorie de luptător cu rol determinant în revoluție. Oricum, e o mare, mare nedreptate și o nebunie din partea celor care și-ar fi permis ca în decembrie 1989 să fi intrat în baricade. ”

Printre cei care dețin certificate de revoluționar se află și aproape 400 de persoane despre care Consiliul de Studiere a Arhivelor Fostei Securități susține că au fost colaboratori sau chiar angajați ai securității, înaiunte de 1989. Pentru jumătate dintre aceștia există decizii definitive în acest sens.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează