Confidenţialitate

Peste 200 de elevi susțin Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale

Peste 200 de elevi care nu au putut susține Evaluarea Națională în același timp cu colegii lor, din cauza epidemiei, s-au înscris la etapa specială a examenului, care începe luni.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Educației și Cercetării, la etapa specială a examenului de Evaluare Națională s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră.

Examenul începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la care sunt 192 de candidați înscriși.

Marți se va desfășura proba la Matematică, la care sunt 206 candidați înscriși, iar miercuri va avea loc proba la Limba și literatura maternă, la care s-au înscris nouă candidați.

„Probele încep la ora 9.00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale”, anunță MEC.

Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării

Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.