Confidenţialitate


Două persoane au murit de la începutul sezonului gripal. Peste 160 cazuri de gripă confirmate în țară


Două persoane au murit de la începutul sezonului gripal. Peste 160 cazuri de gripă confirmate în țară

Două persoane au murit până acum de la începutul sezonului gripal. Au fost confirmate în total, la nivel național, 165 de cazuri de gripă.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță că în săptămâna 6 – 12 ianuarie, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute a fost de peste 73 de mii, cu aproape 20 de mii mai puține față de aceeași săptămână a sezonului precedent, dar cu aproape 40 de mii mai mare față de săptămâna anterioară.

Statistica este dată însă de subraportările din zilele de sărbătoare.

Au fost raportate la nivel național 692 de cazuri de gripă clinică, mai puține comparativ cu cele din aceeași săptămână a anului trecut.

De asemenea, au fost raportate 13 cazuri de infecții respiratorii acute severe.

De la începutul sezonului 2019-2020, au fost înregistrate două decese confirmate cu virus gripal, în condițiile în care, în perioada similară din sezonul trecut, muriseră 12 oameni.

De la începutul sezonului au fost confirmate 165 cazuri de gripă, majoritatea în Argeș, București și Constanța.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează