Confidenţialitate


Personalul medical care l-a îngrijit pe Diego Maradona înainte să moară va fi judecat pentru neglijență criminală


Personalul medical care l-a îngrijit pe Diego Maradona înainte să moară va fi judecat pentru neglijență criminală

Opt medici și asistente care s-au ocupat de îngrijirea fostului mare fotbalist Diego Maradona înainte de moartea acestuia vor fi judecați pentru neglijență criminală, transmite BBC.

Un judecător a decis că personalul medical responsabil de recuperarea lui Maradona în urma unei operații i-a aplicat un tratament „deficitar și iregulat”.

Diego Maradona a murit în noiembrie 2020, în urma unui atac de cord, la Buenos Aires. Avea 60 de ani.

Fostul fotbalist a suferit o intervenție chirurgicală prin care i-a fost înlăturat un cheag de sânge din zona creierului la începutul lunii noiembrie 2020. În aceeași lună Diego Maradona murea în urma unui atac de cord și, la scurt timp după decesul acestuia, procurorii argentinieni au lansat o investigație care i-a vizat direct pe cei care au fost responsabili de îngrijirea sa.

Anul trecut, o echipă de 20 de experți chemați să cerceteze moartea lui Maradona au ajuns la concluzia că personalul medical a acționat „într-o manieră inadecvată, deficitară și nepăsătoare”.

Totodată, s-a ajuns la concluzia că fotbalistul „ar fi avut șanse mai mari să supraviețuiască” dacă ar fi avut parte de un tratament adecvat, într-o unitate medicală.

Acum, neurochirurgul și medicul personal al fotbalistului, Leopoldo Luque, altături de un psihiatru și un psiholog, doi medici, două asistente și șeful acestora vor fi cercetați pentru neglijență criminală.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 25 de ani de închisoare.


Ultimele stiri
Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…