Confidenţialitate


30 de permise suspendate în timpul protestului transportatorilor din Constanța. Șoferii, care circulau pe contrasens pe Autostrada A4, susțin că au fost îndrumați de jandarmi | AUDIO


Mașină de poliție din România.

30 de șoferi care încercau să ajungă marți seara la protestul transportatorilor din Portul Constanţa au rămas fără permise de conducere, după ce au circulat pe contrasens pe Autostrada A4. Oamenii spun însă că jandarmii i-ar fi îndrumat să-i urmeze, însă la capătul drumului polițiștii îi așteptau pentru a-i amenda.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fiecare șofer a primit câte o amendă de 1.500 de lei, iar permisele au fost suspendate pe o perioadă de patru luni.

„Coloana de protestatari a pătruns pe sensul contrar sensului de circulație, punând în pericol grav siguranța traficului rutier în zonă. Polițiștii rutieri au procedat la oprirea, legitimarea și identificarea conducătorilor auto. Au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute în vederea suspendării tot atâtea permise de conducere. Măsurile fiind luate pentru a asigura un trafic rutier sigur și fără riscuri pentru toți participanții la trafic”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Unii șoferi vor contesta însă măsura poliției, susținând că au fost îndrumați chiar de jandarmi să circule pe contrasens pentru a ajunge la protest, drumul fiind blocat, dar au fost opriți apoi de echipajele Poliției Rutiere.

Alții spun că au fost amendați deși nu se îndreptau spre protest, ci spre locul de muncă, scrie presa locală.

Toți acuză o capcană din partea forțelor de ordine.

Jandarmeria respinge însă acuzațiile, precizând că șoferii nu au fost îndemnați să urmeze mașina forțelor de ordine care se deplasa pe contrasens, pe banda de urgență, către Portul Constanţa, iar decizia le aparține în totalitate.

Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: Pro Infrastructură, reacție după accidentul feroviar produs între Caracal și Craiova: „Avem infrastructura asta praf”/ „CFR Infrastructură a avut o strategie falimentară” | AUDIO


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează