Confidenţialitate


Percheziții la o grupare de hoți acuzată că a dat mai multe spargeri în București și Prahova


Percheziții la o grupare de hoți acuzată că a dat mai multe spargeri în București și Prahova

Polițiștii din Prahova și București au făcut percheziții, vineri, la Câmpina, într-un dosar care vizează o grupare de hoți acuzați că a dat mai multe spargeri în casele unor bătrâni.

Hoții acționau cu violență. Pe unii dintre proprietari i-au legat și i-au bătut.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, din grupare fac parte trei bărbați cu antecedente penale, transmite corespondentul Europa FM Diana Frîncu.

Toți trei sunt din Câmpina. Sunt acuzați că în ultimul an au dat mai multe spargeri în casa unor persoane în vârstă, dar înstărite. Prima lovitură ar fi dat-o în vara acestui an, în zona Valea Doftanei, într-o locuință care aparține unui om de afaceri, administratorul unui gater. Din casa acestuia au furat o sumă mare de bani, peste un milion de lei.

În octombrie 2019 au intrat în casa unor vârstnici din București. Se pare că aceștia au încercat să riposteze atunci când s-au trezit cu hoții în casă, motiv pentru care au fost legați pentru ca tâlharii să acționeze în voie. De aici au furat bani și alte bunuri, dar deocamdată nu se cunoaște valoarea exactă.

Ultima lovitură dată de banda de tâlhari a fost dată la Câmpina, în Slobozia, un cartier select, unde locuiesc membri ai administrației publice locale, inclusiv primarul orașului. Potrivit surselor citate anterior, cei trei bărbați au intrat peste o familie de oameni în vârstă, pe timpul zilei, în urmă cu două săptămâni. Fmeia a fost atacată, hoții i-au smuls de la gât lănțișorul din aur, dar și alte bijuterii de valoare pe care la avea la mână. Pentru că a încercat să-și apere soția, proprietarul casei a fost bătut de către hoți. Se pare că a fost împins și lovit cu un pumn în zona feței, mai spun sursele citate.

În urma perchezițiilor au fost prinși doi dintre cei trei suspecți. Cel de-al treilea hoț este căutat de poliție.

La Percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IJP Prahova, dar și colegii lor din cadrul Poliției Capitalei.


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează