Confidenţialitate


UPDATE: Ion Ghizdeanu a ajuns la parchet în dosarul finanţărilor ilegale pentru 17 primării


UPDATE: Ion Ghizdeanu a ajuns la parchet în dosarul finanţărilor ilegale pentru 17 primării

UPDATE: Ion Ghizdeanu, fostul şef al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a ajuns în faţa procurorilor pentru a fi audiat. A fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru fals intelectual în dosarul în care este anchetată finanţarea mai multor proiecte din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Ion Ghizdeanu, fost şef al Comisiei Naşionale de Strategie şi Prognoză, este audiat la această oră de procurori.

Potrivit unor surse judiciare, Ghizdeanu este acuzat de fals intelectual în dosarul finanţării proiectelor locale ale primăriilor finanţate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Ion Ghizdeanu era considerat omul-cheie al PSD-ului în implementarea politicilor economice şi împărţirea banilor statului.

Ghizdeanu e bănuit că din septembrie până în noiembrie anul trecut a falsificat evaluarea unor proiecte depuse de autorităţile locale. Nu pe toate, ci pe cele ale primarilor PSD, ca să le ajute să obţină finanţări de la stat.

Surse susțin că aproape 80% dintre programele dezvoltate prin Fondul de Investiţii mergeau către social democraţi.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 17 percheziţii au loc astăzi la primării din întreaga ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale.

Surse judiciare spun că în dosar ar fi urmărit penal fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză și al Fondului de Dezvoltare și Investiții, Ion Ghizdeanu.

Unele dintre percheziții au loc în județul Olt.

În acest dosar, poliţiştii din județul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din județ, oamenii legii având informații că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit.

Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.

Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează