Confidenţialitate


Percheziţii în ancheta demolării ilegale a unui imobil din centrul Capitalei


Percheziţii în ancheta demolării ilegale a unui imobil din centrul Capitalei

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, miercuri dimineaţă, nouă percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în județul Ilfov, într-un dosar penal vizând demolarea ilegală a unui imobil situat în centrul Capitalei, într-o zonă protejată construită. Şase persoane urmează să fie duse la audieri.

Lista infracţiunilor investigate reunește fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, omisiunea sesizării şi executarea de lucrări fără autorizaţie de desfiinţare.

”La această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 9 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, omisiunea sesizării şi executarea de lucrări fără autorizaţie de desfiinţare, toate în legătură cu demolarea ilegală a unui imobil situat în centrul municipiului Bucureşti, într-o zonă protejată construită”, anunţă IGPR.

Potrivit anchetatorilor, vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiţilor.

Persoanele în cauză vor fi duse la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La acţiune, participă şi luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.


Ultimele stiri
Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetătorului Francis Halzen „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCub”

Spania: Violențe la Barcelona, în timpul protestelor pentru dreptul la locuință. Aproximativ 30 de polițiști au fost răniți,…

OMS: Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale unor experiențe similare în copilărie. Urmările se…

Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte…

Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează