Confidenţialitate


Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO


Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Din această săptămână, intră în vigoare legea care prevede dublarea numărului de urși care pot fi recoltați. Este vorba de aproape 1.000 de exemplare – din care aproximativ 10% reprezintă cota de intervenție, adică împușcarea animalelor atunci când vin în comunități și atacă oameni sau animale domestice. Restul reprezintă cota de prevenție. Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite intervenția imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Legea reglementează metodele de intervenție imediată a autorităților pentru a preveni și combate atacurile, în condițiile în care tot mai mulți urși ajung în localități în căutare de hrană, punând în pericol viețile oamenilor.

Unul dintre inițiatori, deputatul UDMR Csaba Könczei, despre principalele prevederi.

„Reintroducerea intervenției imediate în cazul urșilor periculoși, acordarea de sprijin pentru achiziționarea gardurilor electrice, plata despăgubirilor pentru pagubele produse de urși și reintroducerea vânătorii ca instrument de gestionare a efectivelor”, a spus deputatul UDMR Csaba Könczei.

Potrivit legii, în funcție de nivelul de risc, dacă ursul doar caută în gunoaie sau dacă devine agresiv, echipa locală poate decide pe loc, fără aprobări de la minister, alungarea, tranchilizarea și relocarea, dar și eutanasierea sau împușcarea.

De asemenea, au fost simplificate regulile privind contractele de permanență pe care primăriile le încheie cu medicii veterinari și asociațiile de vânătoare. În trecut, lipsa acestor contracte lăsa autoritățile locale fără acoperire legală, blocând intervenția la timp.

În mai, președintele Nicușor Dan a atacat legea la Curtea Constituțională, însă sesizarea i-a fost respinsă. Legea a fost aprobată în Parlament în luna septembrie.


Ultimele stiri
Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…

Chiriile din România au crescut cu peste 41% în al doilea trimestru al anului, înregistrând cea mai mare…

Consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu”. Dungaciu:…

STUDIU. Ce se întâmpla cu slujitorii primilor regi ai Egiptului după moartea conducătorilor

Danemarca: Datele a aproximativ nouă milioane de persoane, accesate de hackeri după ce au spart registrul național |…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează