Confidenţialitate


Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte mari la electricitate


Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte mari la electricitate

Sursa foto: Shutterstock

Românii ar putea scoate mai mulți bani din buzunar pentru plata facturilor la electricitate. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, avertizează că prețurile la electricitate ar putea crește substanțial în iarna și primăvara anului 2027, în contextul în care reactoarele 1 și 2 ale centralei de la Cernavodă sunt în continuare închise, iar autoritățile spun că nu există o perspectivă clară privind redeschiderea acestora.  Între timp, comandamentul energetic s-a reunit astăzi în ședință pentru a analiza soluțiile pentru perioada următoare. 

Din cauza capacităților reduse de producție, Guvernul a prelungit starea de alertă pe piața energiei electrice, instituită începând cu 31 iulie, cu încă o lună, pentru perioada 1-31 octombrie. În continuare, companiile și populația sunt îndemnate să reducă pe cât posibil consumul de energie.

„Încă avem reactoarele 1 şi 2, de la Cernavodă, închise şi nu avem o perspectivă clară de redeschidere. Cel puţin pe următoarele zece zile, prognoza arată foarte îngrijorător, ceea ce prelungeşte o situaţie care, cu fiecare zi care rămâne în felul acesta, înseamnă un risc de a creşte preţul la electricitate în lunile următoare şi care, evident, se adaugă în situaţii generale din Europa, ce arată preţul foarte ridicat la gaze”, a declarat Cristian Bușoi, marți, la o conferință de specialitate.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: „Trebuie să ne pregătim de o iarnă şi de o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate”

Potrivit secretarului de stat, problema prețurilor ridicate la energie a fost discutată și la reuniunea miniștrilor Energiei din statele europene.

„Săptămâna trecută, când am fost la Reuniunea Informală a miniştrilor Energiei, am reprezentat România la Dublin, iar chestiunea discutată acolo a fost că trebuie să ne pregătim de o iarnă şi de o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate. Nu avem încă direcţia definitivă, dar, evident, unele lucruri le putem deja spune foarte clar. În primul rând, sistemul energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se aşteptau foarte mulţi”, a spus Bușoi.

La sfârșitul lunii septembrie, Comisia Europeană, într-o scrisoare adresată miniștrilor Energiei, recomandă statelor membre să facă în continuare economii la gaze și curent electric pentru iarnă, în condițiile în care depozitele de gaze din Uniune sunt sub nivelul de anul trecut, adică la un grad de umplere de 68%, potrivit agenției de știri Reuters.

Cristian Bușoi a explicat că autoritățile caută soluții pentru ca prețurile să fie mai stabile, în special pentru companiile care consumă cantități mari de energie.

„Întreaga discuţie este cum depăşim această criză şi cum reuşim să generăm preţuri mai stabile pentru măcar marii consumatori industriali, energo-intensivi şi marii furnizori”, a afirmat secretarul de stat.

Investiții în energie prin PNRR și Fondul de Modernizare

Cristian Bușoi a vorbit și despre investițiile făcute în ultimii ani în sectorul energetic. România a atras peste 800 de milioane de euro prin PNRR pentru proiecte din energie.

Banii au fost folosiți, printre altele, pentru producerea de energie din surse regenerabile, baterii pentru stocarea energiei, două centrale de producție de energie și termoficare, la Arad și Constanța, precum și pentru proiecte de producere a hidrogenului.

„Am finalizat cu succes PNRR-ul. Vorbim de peste 800 milioane de euro care au fost absorbiţi de sistemul energetic. Nu e o sumă mare dacă vorbim de peste zece miliarde, cât a însemnat tot PNRR-ul, dar este o sumă semnificativă care a cofinanţat capacităţi de producţie din surse regenerabile, capacităţi de stocare în baterii, două CET-uri – la Arad şi Constanţa – care aduc un aport de electricitate, dar rezolvă şi termoficarea în aceste două importante municipii, patru capacităţi de producţie de hidrogen”, a spus Bușoi.

În ceea ce privește Fondul de Modernizare, care finanțează proiecte în domeniul energiei, România a angajat deja aproximativ 10 miliarde de euro din cele 12 miliarde disponibile.

„Suntem pe finalul implementării Fondului de Modernizare ca şi timing, să spunem, 2020-2030. Suntem în 2026, iar dintre cele 12 miliarde, avem în jur de 10 miliarde deja angajate în diverse proiecte”, a precizat secretarul de stat.

Bușoi consideră că investițiile în energie ar trebui să rămână o prioritate și în următorul buget european, pentru perioada 2028-2034. Printre direcțiile pe care le-a menționat se numără modernizarea și digitalizarea sistemului energetic, securitatea cibernetică și continuarea programelor de sprijin pentru producția de energie regenerabilă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe organizate de publicația InvesTenergy, sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la care participă reprezentanți ai sectorului energetic.


Ultimele stiri
Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează